Mihai Viteazul. Pregătindu-se s-o jumulească pe Olguţa pentru afrontul adus
Primăria Craiova a decis să facă de rîs cel mai important simbol al Olteniei, neasemuitul său Ban, transformîndu-l în subiectul unei acţiuni ciudate: „FESTIVALUL MIHAI VITEAZUL”! O simplă privire aruncată în dicţionar arată că nişte analfabeţi se joacă de-a istoria. Nu e de mirare că personajul principal al „festivalului” este... Radu Pietreanu de la „Vacanţa Mare”!
Presa locală a anunţat ieri cu mare pompă această decizie a Primăriei Craiova: timp de patru zile, pe străzile oraşului se vor auzi concerte de muzică populară, vor fi vizionate două filme istorice şi va fi reconstituită... Bătălia de la Călugăreni cu ajutorul unor cascadori şi cai de rasă.
Totul într-o acţiune care poartă un nume care ar fi hazliu, dacă nu ar fi de plîns: Festivalul „Mihai Viteazul”! Aţi citit bine: FESTIVAL!
Ce înseamnă „Festival”?
Dicţionarul limbii române defineşte astfel cuvîntul „festival”: „Manifestare artistică cu caracter festiv, organizată periodic, unde se demonstrează realizările într-un domeniu artistic”. Alte dicţionare adaugă: „ciclu de manifestări cultural-artistice cu program variat” sau „sărbătoare muzicală sau literară”. Oricum, este clar că „festivalul” este o manifestare cultural-artistică în care se manifestă „artiştii”.
Se cunosc multe festivaluri în lume: Festivalul San Remo, Festivalul Mozart de la Salzburg, Festivalul Wagner de la Bayreuth ori Festivalul Ceaikovski de la Moscova. Şi la noi există cîteva: Festivalul „Cerbul de Aur” de la Braşov, Festivalul „George Enescu” de la Bucureşti sau Festivalul „Maria Tănase” chiar de la Craiova. Mai sînt şi altele: Festivalul Crizantema de Aur, Festivalul Mia Braia ori Festivalul Luminii, Festivalul Tinereţii, Festivalul Hribului (mînătarca) sau Festivalul Porumbului!
Nimeni, însă, cel puţin pînă acum, nu s-a gîn