Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Disecţie de lambouri pe ţesuturi vii

Publicat in Viata Medicala, miercuri 1 mai 2013 ·

La Centrul de Chirurgie Laparoscopică şi Microchirurgie „Pius Brânzeu“ al UMF „Victor Babeş“ Timişoara, în perioada 3–5 aprilie a.c., a avut loc al 13-lea Seminar practic internaţional de disecţie de lambouri pe ţesuturi vii, parte integrantă a programului de training în microchirurgie al Societăţii Române de Microchirurgie Reconstructivă (SRMR), acreditat de European Board of Plastic Reconstructive and Aesthetic Surgery (EBOPRAS), World Society for Reconstructive Microsurgery (WSRM) şi European Microsurgical Research and Training Association (EMTRA). Acesta este organizat anual sub coordonarea subsemnatului şi a conf. dr. Lucian Jiga, având ca scop antrenarea tinerilor chirurgi din diverse specialităţi (chirurgie plastică, ortopedie, ORL, chirurgie maxilofacială etc.), pentru deprinderea tehnicilor de recoltare a ţesuturilor vii în vederea autotransplantării şi recon­strucţiei defectelor tisulare. Pentru similitudinile remarcabile în ce priveşte anatomia şi fiziologia, porcul a fost ales ca material de antrenament, infrastruc­tura centrului permiţând intervenţia simultană pe cinci „pacienţi“ în condiţii de anestezie generală, cu monitorizarea funcţiilor vitale. Au participat zece cursanţi din Italia, Marea Britanie, Polonia, România şi Turcia, care au avut posibilitatea de a opera opt-zece ore zilnic, timp de trei zile, sub îndrumarea unui colectiv experimentat, format din specialişti de chirurgie plastică, anestezişti, medici veterinari şi studenţi la medicină. Tradiţional, la fiecare ediţie sunt invitate personalităţi ale chirurg Publicitate iei reconstructive. De această dată am beneficiat de prezenţa profesorului Alexandru Georgescu, de la UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca, secretar general al European Federation of Societies for Microsurgery (EFSM). Un alt invitat, prof. dr. Lars Steinstraesser, din Bochum (Germania), expert în chirurgia reconstruct

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-o locuință din Miheșu de Câmpie, județul Mureș / O femeie a fost găsită carbonizată / Ancheta vizează suspiciuni de omor

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu violent a izbucnit marți dimineața, în jurul orei 08:45, la o locuință situată pe strada Bujorului, în localitatea Miheșu de Câmpie, județul Mureș, potrivit IPJ Mureș. Pompierii militari

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 2 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 56 minute
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Poliţia ungară a anunţat că nu-i va ancheta pe participanţii la marşul Pride din Budapesta / Peste 200.000 de persoane au participat la demonstrație

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a anunţat luni că nu va deschide anchete împotriva participanţilor la marşul Pride din Budapesta, care a avut loc pe 28 iunie, în ciuda unei interdicţii oficiale, şi care a atras cel p

Ministrul Energiei dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul caniculei, al secetei şi al consumului foarte mare de energie electrică: Pot fi pene de curent punctuale, dar nu blackout

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul temperaturilor extrem de ridicate, al secetei prelungite şi al consumului foarte m

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 5 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum 12 minute
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

Grindeanu, despre indemnizaţiile mărite ale membrilor CA Tarom: Depăşeşte limita bunului simţ

BusinessMagazin acum 57 minute
Fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că nu este semnătura sa pe documentul privind majorarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA) Tarom şi crede că această modificare, care nu este încă în plată, „depăşeş

Temperaturi de peste 40 de grade în Bucureşti şi alte 14 judeţe: cod roşu de caniculă

BusinessMagazin acum 57 minute
Meteorologii au emis un cod roşu de caniculă marţi pentru Capitală şi alte 14 judeţe din ţară, unde temperaturile vor atinge şi depăşi 40 de grade. În Banat şi o parte din Transilvania, pare a fi o altă ţară: este cod roşu de vijelie.

Vremea

București
acum

34°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

33°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°