Doișpe miei în cîrlig. Vreo patru tranșați. Uite boașele, iată ficații. Cozile și căpățînile. Patru vînzători. Patru caschete negre, tip cioban. Șase cuțite. Patru oameni, de partea asta a tarabei. Un toc înalt pînă-n cer, un șort tip vară.

Primul vînzător, Laurențiu Moroganu, 38 de ani, crede că în numele lui Dumnezeu poți sacrifica mielul. Cît nu devine oaie. Fiindcă pînă atunci mielul nu are discernămîntul fenomenului care i se întîmplă. „Este sau nu este”, spune Laurențiu, mielul încă nu știe exact. Şi atunci omul intervine atît de brutal în conștiința lui, cu toporul? – analizăm noi situația. Omul, ca dușman, nu există pînă atunci – explicăm noi, cu cuvintele noastre. Omul este un sprijin. Cînd mielul descoperă că este sacrificat, nu are timp să vadă ce mai este cu omul și ce poate fi el. Laurențiu Moroganu este cioban din comuna Berceni.

Îl opresc pe Daniel Popescu din tranșarea unei pulpe. Tranșa capul fără el. Nimeni nu i-o cerea, doar imperativul unui „Va veni un cumpărător?”. Îndoiala nu există. „Trebuie!” Nu crede ca actualul război din lume să dureze, fac americanii ceva, doar că nici nu a auzit în ultimii ani de vreunul. Chiar, unde mai sînt războaie pe lumea asta? Că peste tot este un război. Consumatorul și vînzătorul sînt într-un război? Dacă stă să se gîndească la anul ce-a fost, da, este un război. Îi rămăseseră după acel moment zece cozi, trei spate, două pulpe. Ce să facă cu ele? Era a treia zi, le-a dat la cîinii din sat. Nu este un sentiment de normalitate ăsta. Lumea nu mai cumpără și, cînd o face, o face capricios, ba vrea aia, ba vrea ailaltă și ciobanii rămîn cu bucăți din miei pe care nu le pot potrivi într-unul singur.

Mielul nu este un conflict în rezolvare, ba chiar nu dă vreo rezolvare. La viața lui, Mircea Marinescu a participat la o decapitare de om în timpul uneia de miel. Nu a venit nici o rezolvare. Din cont