50 de tablouri semnate de renumiţi pictori români vor fi expuse în luna mai la Sfântu Gheorghe, în cadrul unei expoziţii organizate de Muzeul Naţional Secuiesc şi Casa de licitaţii. Artmark.
Printre cele mai valoroase lucrări prezentate în premieră se numără ‘Oală cu flori de câmp’ de Ioan Andreescu, ‘Întoarcerea de la târg’ de Nicolae Grigorescu, ‘Natură moartă cu narghilea şi gutui’ de Theodor Pallady şi ‘Vas cu garoafe’ de Ştefan Luchian.
Directorul Muzeului, Vargha Mihaly, a declarat că expoziţia denumită generic ‘Vechi maeştri ai artei româneşti’ va fi deschisă publicului o singură zi, pe data de 9 mai a.c, şi va fi găzduită în sala de festivităţi unde sunt expuse şi tablourile marilor clasici ai picturii maghiare aflate în colecţia instituţiei.
Vargha Mihaly a mai spus că expoziţia reprezintă un prilej unic pentru covăsneni de a vedea lucrările maeştrilor români înainte de a fi scoase la licitaţie de Artmark.
‘Este pentru prima dată după 1989 când avem posibilitatea să vedem la Sfântu Gheorghe lucrări atât de valoroase semnate de maeştri ai picturii româneşti. Vor fi lucrări din primul eşalon, de aceea am şi acceptat în calitate de promotori ai artei să participăm la realizarea acestei expoziţii’ a spus Vargha Mihaly.
Tablourile expuse vor figura ulterior într-o sesiune de licitaţii a Casei Artmark ce va avea loc în zilele de 15 mai a.c. la Bucureşti. Valoarea de piaţă a acestor lucrări este evaluată între 200.000 şi 400.000 de euro.
Artmark este o casă de licitaţii de artă înfiinţată în 2008 care pune în circuitul pieţei opere cu autenticitate garantată, susţinând în paralel activitatea Centrului Cultural ArtSociety care organizează expoziţii de artă de anvergură naţională.
În cei cinci ani de existenţă, Artmark a organizat aproape 100 de licitaţii de artă care au pus în vânzare peste 10.000 de opere de artă şi obiecte d