Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV | E frumoasă şi înţeapă! Libertatea v-o prezintă pe Maria Udrea, marea speranţă a scrimei feminine româneşti

Publicat in Libertatea, miercuri 1 mai 2013 ·

Stelista Maria Udrea (22 de ani) a câştigat în ianuarie Trofeul Belgrad, competiţie din cadrul calendarului FIS. Libertatea a realizat un fotoreportaj cu absolventa UNEFS, care studiază în prezent geografia la Universitatea din Bucureşti şi care ar putea fi una dintre revelaţiile României la Jocurile Olimpice de la Rio (Brazilia, 2016). Stelista Maria Udrea (22 de ani) a câştigat în ianuarie Trofeul Belgrad, competiţie din cadrul calendarului FIS. Libertatea a realizat un fotoreportaj cu absolventa UNEFS, care studiază în prezent geografia la Universitatea din Bucureşti şi care ar putea fi una dintre revelaţiile României la Jocurile Olimpice de la Rio (Brazilia, 2016).

În septembrie 2010, pe când concura la Olimpia, Maria Udrea cucerea primul ei titlu naţional la senioare. Pe atunci trăgea la floretă, însă mai apoi, în urma desfiinţării echipei României la această armă, a fost nevoită să treacă la spadă.

“Schimbarea am făcut-o acum doi ani. A fost greu. În sufletul meu nu prea am acceptat schimbarea, dar pe parcurs am învăţat să nu mă mai gândesc la ceea ce a fost. Acum îmi dau silinţa să învăţ spada pentru a demonstra că pot face performanţă şi aici. Colegele sunt ok, iar principalul nostru atu este seriozitatea”, a declarat cea care a moştenit pasiunea pentru scrimă de la mama ei, care a făcut floretă.

Cu toate că nu-i deloc simplu să schimbi arma, mai ales când ai trecut de juniorat, Maria Udrea a izbutit să recupereze rapid, fiind astăzi componentă a lotului naţional, alături de mult mai experimentata Ana Maria Brânză.

Ea a şi câştigat în ianuarie Trofeul Belgrad, un turneu din calendarul Federaţiei Internaţionale de Scrimă. Acum, Maria Udrea se pregăteşte pentru Naţionale (10-12 mai), competiţie la care ar dori să urce pe podium.

“Anul trecut, am terminat pe 6. M-a învins Ana Brânză”. În ciuda programului aglomerat, Maria Udrea este şi s

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 12 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

CNA vrea investigarea TikTok: cere ajutor Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 14 ore
CNA cere Comisiei Europene să investigheze rețeaua de socializare TikTok, în contextul campaniei de promovare derulată de către candidatul independent Călin Georgescu pe această platformă, anunță Valentin Jucan, vicepreședinte CNA. Reprezentantul CN

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum 15 minute
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 8 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 10 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 9 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 5 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°