Este medicina cenuşăreasa profesiilor medicale în România? Un rezident este plătit ca un muncitor necalificat, însă câştigul unui medic în vârstă rivalizează cu salariul unui reprezentant medical
"Nu am terminat încă facultatea, dar sunt pe ultima sută de metri şi mă gândesc și eu, la fel ca aproximativ 30% din colegii mei, să plec. Din cauza salariilor mici, a lipsei de materiale și de investigaţii din spitale. În principiu, dacă eşti răbdător şi îţi faci treaba bine, după terminarea rezidenţiatului şi câţiva ani de specialist poţi să ai un salariu acceptabil, dar nu pe măsura timpului investit în învăţat sau a banilor cheltuiţi pentru cărţi şi materiale", ne povestește Mihaela Bodnărescu, studentă la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Vasile Goldiș din Arad. Şi are dreptate: primul ei an de practică va însemna, în funcţie de specializare şi oraşul ales, un salariu lunar între 200 şi 600 de lei. Odată ajunsă în anul V de rezidenţiat, poate câştiga maximum 2.500 de lei, însă, cum spunea chiar ea, „aşteptarea este lungă, iar viaţa nu este veşnică“. Cei siliţi să plece din cauza salariilor cu care nu se pot întreţine sunt mai ales tinerii medici, meniţi să îi înlocuiască pe cei cu state vechi, care nu se pot plânge de salarii mici, mai ales dacă luăm în calcul plăţile informale calculate de Banca Mondială la 300 de milioane de euro pe an.
Dacă adăugăm şi cele 226 de milioane de euro investite din 2007 până acum de statul român pentru şcolirea a 20.000 de tineri medici şi pierduţi odată cu plecarea lor, ajungem la o gaură anuală egală cu 16% din bugetul sănătăţii pe 2013 sau la jumătate din fondurile alocate pentru boli cronice, susţinute în programele naţionale de sănătate. Pe lângă pierderile materiale, exodul a generat o situaţie care cu siguranţă nu poate susţine performanţa în domeniu: în timp ce în UE media este de 3,7 me