Au apărut în ultima vreme mai multe sondaje şi studii care ne arată cum stăm cu munca. Ar trebui să ne gîndim mai serios şi mai precis la această temă. Şi să lăsăm deoparte obiceiul părerist de a generaliza, crezînd că ştim „cum e românu’”.

„Românu’ fură, domnule”. „La noi nu se munceşte ca la alţii”. Sînt doar două exemple – poate cele mai frecvente – din lunga serie de stereotipii aflate în circulaţie. În fapt, asemenea stereotipii arată mai degrabă percepţia negativă despre sine şi sugerează o stare de confuzie şi nemulţumire. Un sondaj publicat recent (realizat de Rogalski Grigoriu Public Relations) oferă cîteva cifre care confirmă în bună parte percepţia comună: 80,59% dintre români cred că prin muncă putem ieşi din criză, dar aproape jumătate dintre respondenţi consideră că „românii sînt leneşi”. Cu alte cuvinte, n-ar fi rău să fie bine, dar „asta-i situaţia”. Un foarte bun volum apărut de curînd (Valorile angajaţilor români de Dorin Bodea) arată că pe primele locuri printre valorile în care cred angajaţii (în special cei cu studii superioare, care lucrează în companii mari) se află banii şi puterea, munca „gîfîind” mai pe la coada clasamentului. E fatal? „Aşa-i românu’”, iremediabil dedat leneviei balcanice?

N-am să mă apuc acum să speculez, nici să contrazic faptele. Dar observ că problema îi preocupă şi pe alţii, ba chiar e pusă în legătură directă cu criza din zona euro şi cu celelalte dificultăţi ale Europei. De cînd Grecia a ajuns aproape de faliment, iar Spania şi Italia au intrat şi ele pe lista „ţărilor cu probleme”, au apărut diverse comentarii în legătură cu „atitudinea faţă de muncă” a ţărilor mediteraneene, unde clima e blîndă şi cheful de viaţă mai „altfel”. Unii comentatori (ba chiar şi oficiali) din Nord, în special germani, au zis pe şleau că grecii, spaniolii şi italienii nu muncesc, de-aia au ajuns unde au ajuns. Dincolo de nervoz