Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andreea Esca a dezvăluit care a fost primul ei salariu! Vezi cât câștiga vedeta în trecut

Publicat in Ziarul Ring, miercuri 1 mai 2013 ·

Salariul cunoscutei prezentatoare tv a constituit un subiect de discuție ani la rând, deși nici până în ziua de astăzi nu se știe exact cât câștigă Andreea Esca lunar, la postul de televiziune care a consacrat-o. Cu toate acestea, conform libertatea.ro, frumoasa prezentatoare a vorbit despre primii săi bani câștigați.

Andreea Esca a câștigat primul său "salariu" în urma unui rol intr-un film al regizorului Geo Saizescu, urmând ca mai apoi să se lanseze în meseria de jurnalist.

"Primii bani i-am câştigat în liceu. S-a făcut un casting la Liceul Lazăr, unde învăţam, pentru un film de adolescenţi. Am jucat un mic rol în această peliculă a regizorului Geo Saizescu, în care eroul principal era Ştefan Bănică. Eram, prin clasa a X-a cred. Am câştigat 200 de lei şi mi-am luat o pereche de cercei de la Magazinul Eva. Eram foarte mândră că mi-am cumpărat ceva din munca mea", a spus Esca.

vedeta a mai mărturisit că în copilărie câștiga bani și în urma unor spectacole de poezii și cântece, organizate împreună cu verișoara ei.

"Aceştia au fost primii bani câştigaţi legal. << Ilegal >>, câştigam câte 5 lei pe bilet la fiecare spectacol de cântece şi poezii pe care îl organizam cu verişoara mea, Alina, încă din şcoala generală. Invitam toate prietenele şi vecinele, bunicii la spectacol, iar biletul era 5 lei. Avem un repertoriu bogat pe care îl repetam foarte serios şi aveam şi costume pe care le schimbam la fiecare apariţie. Treabă serioasă. La << Ruga pentru părinţi >>, plângea toată adunarea..." a declarat prezentatoare tv.

Salariul cunoscutei prezentatoare tv a constituit un subiect de discuție ani la rând, deși nici până în ziua de astăzi nu se știe exact cât câștigă Andreea Esca lunar, la postul de televiziune care a consacrat-o. Cu toate acestea, conform libertatea.ro, frumoasa prezentatoare a vorbit despre pr

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 21 minute
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 2 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum 17 minute
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 56 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°