Gândește-te puțin la ziua de ieri. Te-ai trezit și te-ai dus la muncă. Duminică. Pe drum, ai văzut o bunăciune și i-ai zis în gând „Doamneeee, ce ți-aș face…”. Ai ajuns la birou tău de corporatist și ai privit (n-ai cum să-l eviți, e pe peretele opus ușii) tabloul care-l înfățișează pe acționarul principal, pe cel mare, pe Tatăl care a născut firma-mamă. Îți zici în gând, ca în fiecare dimineață, că, dacă ai avea de ales, ai alege să fii el, cu banii și femeile lui cu tot. Și te apuci de lucru, dar îți dai seama că s-a consumat mina din pix, așa că-l iei pe-al colegului care lipsește, iar la plecare, cu gândul aiurea, îl bagi în servietă. Dar, până atunci, te cheamă șeful și te întreabă de colegul care lipsește, dacă-și vede de treabă, dacă e conștiincios, dacă munciți bine împreună. Ocazia perfectă să răbufnești, pentru că individul în cauză îți repugnă, e un leneș, un oportunist, bașca pute. În sfârșit ajungi acasă, mănânci o felie de pizza sleită și te uiți la televizor. Mai mult de plictiseală și din obligație decât de chef, îți convoci nevasta la o partidă grăbită de amor, apoi te bagi la scutece, uitând că a fost ziua maică-tii și că nu i-ai dat măcar un telefon.
Păcătosule!
Acum să-ți explic ce-ai făcut. În primul rând, ai fost la muncă duminică, iar tu, corporatist fiind, ai lucrat, deci ai încălcat porunca 4 a lui Dumnezeu – „Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește”. La momentul cu bunăciunea ai comis-o și mai grav. Ai poftit la ce nu e al tău și ai luat numele Domnului în deșert, ignorând poruncile 10 și 3. Plus că, adresându-te ei direct, chiar și în gând, cu apelativul „Doamne”, presupune încălcarea primei porunci, care spune că pe lume e un singur Dumnezeu. Și, în mod sigur, nu e bunăciunea.
Tabloul cu acționarul pe care-l admiri atât e chipul cioplit, porunca numărul 2. Ai luat pixul colegului, deci ai furat – porunca 8. Apoi,
