Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Adomniţei este noul şef al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 1 mai 2013 ·

Economistul Dan Ionuţ Adomniţei este începând de astăzi noul director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei de astăzi a Consiliului Judeţean Suceava, cu 20 de voturi „pentru” şi 14 „împotrivă”. Dan Ionuţ Adomniţei va ocupa funcţia deţinută până ieri de Margareta Isăilă, aceasta fiind transferată pe postul de director executiv adjunct. Potrivit hotărârii Consiliului Judeţean Suceava, Adomniţei va ocupa postul de director executiv până la organizarea concursului pentru această funcţie, dar nu mai mult de şase luni. De precizat că Margareta Isăilă a fost cea care a solicitat să fie schimbată din funcţia de director executiv al DGASPC Suceava, în urma unor nereguli pe linie de achiziţii publice şi investiţii. Neregulile au fost constatate în urma unui control realizat de către Consiliul Judeţean Suceava, în urma căruia au mai fost constatate şi nereguli de natură juridică. În urma acestui control, Isăilă i-a solicitat preşedintelui CJ Suceava, Cătălin Nechifor, mutarea definitivă de pe funcţia de director executiv pe o funcţie publică de conducere de nivel inferior. În cererea de transfer, Margareta Isăilă aminteşte de neregulile de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, solicitând transferul în funcţia de director executiv adjunct „deoarece consider că aş fi mai utilă instituţiei din această poziţie”.

În ceea ce-l priveşte pe noul director al acestei instituţii, Dan Ionuţ Adomniţei are 34 de ani şi a fost şeful Serviciului proiecte, parteneriate, investiţii şi recepţii lucrări din cadrul DGASPC Suceava.

Economistul Dan Ionuţ Adomniţei este începând de astăzi noul director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei de astăzi a Consiliului Judeţean Suce

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 9 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 9 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 5 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

20°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°