Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ea acasã, el la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi

Publicat in Vremea Noua, joi 2 mai 2013 ·

MISTER Bãrbatul în vârstã de 68 de ani, din comuna Coroiesti, care a fost adus la spital în urma unei altercatii cu o femeie, a fost transferat pânã la urmã la o clinicã de specialitate din Iasi în comã de gradul II. În urma investigatiilor fãcute, medicii bârlãdeni l-au diagnosticat cu o leziune intracranianã, nespecificatã, comã gradul II, traumatism cranio-cerebral cu plagã contuzã sprâncenarã dreapta si hematom acut intraparenchinatos temporo-parietal drept. Ieri dimineatã, Gheorghe Goga a suferit o interventie chirurgicalã la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi si se pare cã starea sa de sãnãtate este în prezent stabilã. Conform unor martori, cei doi concubini ar fi bãut la o crâsmã din localitate pânã li s-a rupt filmul. Putin mai târziu cei doi au fost gãsiti cu anumite leziuni de cãtre fiica femeii (în vârstã de 15 ani), care a solicitat de urgentã o ambulantã. La audieri, aceasta le-a spus politistilor cã nu stie ce s-a întâmplat, pentru cã ea nu se afla la domiciliu în acel moment. De altfel, înainte de a intra în starea de comã, bãrbatul a povestit medicilor cã leziunile le-a cãpãtat accidental, împiedicându-se si cãzând. Cu femeia nu s-a putut vorbi nici atunci, pentru cã se afla într-o avansatã stare de ebrietate, si nici dupã ce s-a trezit, fiindcã nu-si mai amintea nimic. Reamintim cã, pe fondul consumului de alcool, cei doi concubini s-au luat la bãtaie dintr-un motiv necunoscut, fiecare cãpãtându-se cu anumite leziuni minore. Femeia a fost externatã dupã ce a primit îngrijirile medicale necesare, iar bãrbatul a mai rãmas pentru investigatii suplimentare. Bãrbatul si-a manifestat si el dorinta de a pleca cât mai repede acasã, însã medicii i-au spus sã mai astepte putin pânã vin toate rezultatele de la analize. Si bine au fãcut pentru cã putin mai târziu Gheorghe Goga a început sã se simtã rãu si a intrat în comã de gradul II.

MISTER Bãrbatul

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla persoane fizice“

Ziua Constanta acum 14 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum 33 minute
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 56 minute
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum 48 minute
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

România și alte patru state UE se opun unui nou acord comercial pentru produse agricole cu Ucraina

Adevarul acum 21 minute
România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria și-au exprimat marți opoziția față de o propunere de acord comercial revizuit între Uniunea Europeană și Ucraina, invocând îngrijorări privind posibila destabilizare a piețelor agricole din UE.

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/36°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

25°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°