Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorul Paul Vasiliu împlineşte 90 de ani!

Publicat in Ceahlaul, joi 2 mai 2013 ·

Distinsul profesor Paul Vasiliu din Piatra Neamţ, cel prin “mâinile” căruia au trecut zeci de generaţii de elevi, împlineşte sâmbătă, 4 mai, frumoasa vârstă de 90 de ani. Pentru cei care nu-l cunosc, el a fost primul director al Liceului de chimie (înfiinţat în 1965). Om de o aleasă cultură, domnul profesor de filosofie, psihologie, pedagogie (cu inginerie la bază), fost şi inspector şcolar, este autor a numeroase articole împrăştiate prin presa vremii – în special în publicaţiile padagogice nemţene – dar şi al ,,Monografiei Şcolilor Normale din Piatra-Neamţ (1912-2002)”, apărută cu zece ani în urmă la Editura „Alfa” din Piatra Neamţ. De-a lungul carierei sale a avut multe de împărtăşit generaţiilor de elevi (dar şi colegilor de breaslă), participând activ la multe sesiuni de comunicări din domeniul pedagogic cu referate originale şi interesante. În „Preocupări didactice” din 1982 a prezentat „Contribuţii la metodica predării unor capitole din programa activităţilor matematice în învăţământul preşcolar”, iar la ediţia a II-a Sesiunii metodico-ştiinţifice” din vara lui 1982 – „Autoprefecţionarea educatoarelor prin elaborarea lucrărilor de gradul I”. Impresionantă prin multitudinea de informaţii este această monografie despre învăţământul pedagogic nemţean, învăţământ de înaltă clasă ce s-a făcut în cei 90 de ani la Piatra Neamţ prin Şcoala normală „Gheorghe Asachi”, actualul Liceu pedagogic. Din monografia ce se întinde pe parcursul a 360 de pagini de format A4, aflăm numele a mii de foşti şi actuali învăţători şi profesori care au activat prin şcolile nemţene, după ce au absolvit această „şcoală normală” înfiinţată la Piatra Neamţ de ministrul C. Arion, în 1912 . Ne oprim aici urându-i domnului profesor multă sănătate, sărbători fericite lângă cei dragi şi La mulţi ani!. Distinsul profesor Paul Vasiliu din Piatra Neamţ, cel prin “mâinile” căruia au trecut zeci de gen

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 8 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum 9 ore
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

Un tânăr a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia și a rănit grav un agent de pază. Agresorul a fost arestat

Libertatea acum 4 ore
Un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia a fost arestat miercuri de polițiștii polonezi, relatează Reuters.

Victor Ponta REVINE în forță. Fostul candidat lansează o platformă politică

Gandul acum 11 ore
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a anunțat, miercuri, că nu renunță la lupta politică și că lansează o platformă politică, după ce acesta a ratat calificarea în turul 2. „Azi m-am întâlnit cu Echipa VP și am luat î

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 11 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Marius Tucă Show începe joi, 8 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Nicuşor Dan: România nu-şi permite o aventură, nu-şi permite să vorbească despre Georgescu premier

BusinessMagazin acum 12 ore
„România nu-şi permite o aventură în momentul ăsta, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de alegere anticipate, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de Călin Georgescu prim-ministru, omul care vorbeşte de revendicări te

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 12 ore
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Victor Negrescu pleacă din funcția de consilier onorific. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Adevarul acum 7 ore
Premierul interimar, Cătălin Predoiu, a semnat miercuri eliberarea, la cerere, a lui Victor Negrescu din calitatea de consilier onorific al prim-ministrului.

Crin Antonescu a transmis un nou mesaj după ce a pierdut alegerile. „Am dreptul să nu fiu luat în turmă pentru o nouă «salvare» a țării”

Adevarul acum 7 ore
Crin Antonescu, clasat pe locul al 3-lea în primul tur al alegerilor prezidențiale, a transmis un nou mesaj în care i-a atacat pe cei doi candidați calificați în finala din 18 mai, George Simion și Nicușor Dan.

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

7°/18°
Iasi
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

8°/10°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/12°
Constanta
acum

12°
joi

12°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/18°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/9°
Timisoara
acum

joi

9°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/15°