Vreo şapte fotografi şi cameramani înconjoară, ca nişte vulturi, o femeie îmbrăcată în negru, cu gluga trasă pe cap şi faţa acoperită de o eşarfă cu model piele de leopard.
Parcă pentru a smulge o bucată din ea, fiecare jurnalist încearcă în goană şi fulgerător să se apropie cît mai mult ca să-i surprindă chipul.
Femeia merge alert pe trotuar, cu trei genţi în mîini şi pe umăr. Se apropie de o maşină la care o aşteaptă un bărbat, şi el cu gluga trasă. Pentru că jurnaliştii stau între ea şi automobilul salvator, panicată, pentru o secundă, îi împinge pe fotografii din faţă. Din geanta de pe umărul său se aude un mieunat, pe care, prima dată, l-am crezut a fi un scîncet de bebeluş. M-am convins că nu-i aşa doar cînd am văzut pisica, prin plasa laterală a genţii.
Bărbatul o ajută pe doamna fără chip să-şi pună lucrurile în portbagaj, iar apoi, cu toată agitaţia păsărilor de pradă din jur, femeia reuşeşte să se urce în maşină. Automobilul pleacă imediat.
Nici unul dintre jurnalişti nu cred că ştia cine era femeia. Simplul motiv că a ieşit din casa din oraşul Cambridge (lipit de Boston) în care a locuit familia Ţarnaev a transformat-o imediat într-o ţintă. După cîteva verificări, presa descoperă că femeia ar fi fost Katherine Russell, soţia lui Tamerlan Ţarnaev, cel mai în vîrstă dintre cei doi fraţi acuzaţi a fi autorii atentatelor de la maratonul din Boston.
Totul se întîmpla la puţine ore după ce fratele mai mic, Djohar Ţarnaev, a fost prins, iar Tamerlan a murit în urma unei confruntări violente cu poliţia.
Casa în care au locuit cei doi, pentru o perioadă, alături de restul familiei, se află pe o stradă cu un aspect numai bun de pus în vederile cu zona Bostonului. Copaci înfloriţi, imobile cu aspect de vile de vacanţă, oameni care, dimineaţa, îşi plimbă liniştiţi cîinii.
Clădirea de la numărul 410 e cea mai neîngrijită de