Cursele de cai sunt periculoase pentru cei care nu au experienţă. A simţit-o pe pielea lui chiar preşedintele Turkmenistanului, Gurbangulî Berdîmuhamedov, care a fost protagonistul unui incident neplăcut.
Şeful statului a căzut de pe cal în ochii a mii de spectatori la o cursă naţională. Incidentul a a vut loc în 28 aprilie şi s-a întâmplat după ce preşedintele, în vârstă de 55 de ani, a trecut linia de sosire. Calul său s-a împiedicat şi l-a aruncat din şa.
Câteva secunde, Gurbangulî Berdîmuhamedov a rămas întins pe jos. Imediat 30 de gărzi de corp s-au îndreptat spre teren, l-au înconjurat pe oficial şi l-au ajutat să se ridice.
Preşedintele Turkmenistanului a fost transportat la spital cu o ambulanţă, iar timp de jumătate de oră pe stadion a fost linişte. Mulţi se întrebau dacă incidentul nu a fost fatal.
Nu se ştie care au fost consecinţele reale ale căderii, dar la o oră după incident, şeful statului a apărut pentru scurt timp în faţa publicului îmbrăcat într-un costum naţional şi fără răni vizibile. Mai mulţi martori declară că preşedintele se mişca „cu dificultate“. Televiziunea publică l-a arătat luni şi marţi pe Berdimuhamedov - aparent sănătos - la reuniuni oficiale, potrivit AFP.
Serviciile de securitate au făcut tot posibilul pentru a împiedica difuzarea imaginilor cu această cădere, mergând până la controlul calculatoarelor, tabletelor, camerelor de filmat ale pasagerilor care părăseau Turkmenistanul pe aeroportul din Aşhabad. Pentru încercarea de a scoate din ţară înregistrarea au fost reţinute zeci de persoane, potrivit opoziţiei turkmene în exil.