Ziua Muncii, sărbătorită pe 1 mai, este cunoscută şi sub denumirea de May Day, fiind sărbătorită pentru prima dată la finalul secolului al XIX.

În 1886, la întrunirea Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor, a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca “8 ore să constituie Ziua legală de Muncă de la şi după 1 mai 1886″, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia. La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul SUA, însă, cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde s-au întrunit 90.000 de persoane, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă.

În urma acestor proteste, aproximativ 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. În anul 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii, s-a stabilit ca în ziua de 1 mai 1890 să aibă loc manifestaţii şi greve, pentru reducerea zilei de muncă de 8 ore. Iar în anul 1889, social-democraţii afiliaţi la Internaţională a ll-a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor.

În cele din urmă, Federaţia Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 Mai, celebrând în schimb Labor Day (“ZIUA MUNCII“), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală.

În alte ţări însă, Ziua Muncii este marcată pe 1 mai, după ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. Astfel, în majoritatea ţărilor vest-europene, ziua de 1 mai este zi liberă. În fostele ţări comuniste, Ziua Muncii de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice. De asemenea, naziştii au avut tentative de uzurpare a acestor tra