Plouă, ninge, e soare sau furtună, vinovaţi, din punctul de vedere al actualei conduceri a IICCMER, suntem Ioan Stanomir şi cu mine. Nu ştiu să fi semnat vreun document legat de chestiuni legislative. Pur şi simplu nu intra în „fişa postului”.

N-am apărut niciodată în Parlamentul României pentru a participa la vreo dezbatere legislativă. Precizez aceste lucruri pentru că ele reflectă exact realitatea, nu modul distorsionant şi calomnios propriu intervenţiilor publice ale domnului Andrei Muraru. Am fost şi rămân solidar cu poziţia corectă, clară şi coerentă a profesorului Ioan Stanomir. Pentru propaganda uselistă e nevoie de numele meu ca simbol a tot ceea ce ei detestă. Adevărul este desfigurat fără jenă. Nu numai că nu m-am opus ideii înfiinţării unui Muzeu al Dictaturii Comuniste la Bucureşti, ci, dimpotrivă, am militat deschis şi consecvent în acest sens. La fel, în colaborare cu Fundaţia “Ioan Bărbuş” şi cu Fundaţia “Corneliu Coposu”, IICCMER în perioada Stanomir-Tismăneanu (când directori ştiinţifici au fost, mai întâi. Mihail Neamţu, apoi Cristian Vasile, iar secretar al Consiliului Ştiinţific a fost Bogdan C. Iacob), a activat pentru un Muzeu Memorial la Râmnicu-Sărat. A avut loc un concurs de proiecte, juriul a fost prezidat de dl Andrei Pleşu.

Aş aminti că site-ul despre închisoarea de la Râmnicu-Sărat a fost conceput în acea perioadă şi că, la cererea cercetătoarei Adelina Ţînţariu, responsabilă de proiect, am scris chiar eu prefaţa. Adaug că, de îndată ce s-a instalat noua conducere numită de premierul Victor Ponta, site-ul a fost lansat fără cuvântul meu introductiv. Nu am primit nicio explicaţie din partea Adelinei Ţînţariu (astăzi şefă de departament în IICCMER) care îmi solicitase acel text.

Mă abţin să calific aici aceste practici (alte exemple în aceeaşi direcţie sunt conferinţa despre comunismul grec din luna iunie 2012, a cărei idee