Marea emoţie stîrnită de salariile uriaşe ale celor care vor controla piaţa de capital nebancară (pensii private, bursă, asigurări) este pe deplin justificată, deşi ratează puţin ţinta. Ce se întîmplă cu această instituţie este un amestec nesimţit de etatism şi ceva spoială de capitalism. Spoiala de capitalism nu ţine loc de capitalism şi, de fapt, cele mai multe critici la adresa capitalismului se referă la spoială, mai degrabă decît la marfa originală.

DE ACELASI AUTOR Cum e viaţa în marxismul corect implementat Să pîrjolim pămînturile prin noi înşine! Peisaj postapocaliptic cu presă şi proşti Unde duc eu mîna cînd aud de companii româneşti? Este normal ca oamenii să fie indignaţi că un tip pus în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) va cîştiga 40.000 de euro pe lună – cam atît este un credit mediu, plătibil în 20 de ani de către cineva care a beneficiat de Programul „Prima Casă“. Dar nu invidia ar trebui să fie resortul acestei indignări, ci un calcul simplu: ce primim noi ca societate în schimbul acestei plăţi. Aici este punctul în care etatismul socialist se spoieşte şi se dă drept capitalism. O ţară mare pentru standardele regiunii în care ne aflăm, România ar trebui să aibă nişte burse la fel de mari, dacă nu chiar mai mari. Şi nu le are. Aceste salarii existau şi pînă acum, nu asta e noutatea. ASF nu face decît să reunească sub aceeaşi umbrelă instituţii care deja existau: Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Aceste Coco-chestii sînt de vină pentru subdezvoltarea României pe fiecare dintre cele trei pieţe. Faptul că le reunim este o reacţie de mimetism la periferie, faţă de ceea ce se întîmplă în centru: vestul UE şi SUA şi-au dat seama că supravegherea a fost ineficientă şi pentru că puterea de control era