Pentru românul care mergea la job pe vremea lui Ceauşescu, ZIUA MUNCII are o cu totul altă conotaţie decât pentru cel care s-a născut după '89 sau care era prea mic atunci pentru a-şi mai aduce aminte.

ZIUA MUNCII. Deşi au trecut peste 20 de ani de la schimbarea regimului, amintirile, de multe ori grele de oboseala acelor momente, sunt la fel de vii. Pentru trăitorii acelor vremuri, 1 mai însemna în fapt defilări pe kilometrii întregi, marşuri de multe ore în plin soare, premiate abia la final cu un cico, o bere sau un mic micuţ, cât să îşi tragă omul sufletul şi să îşi păcălească foamea. SUMARUL ARTICOLULUI ZIUA MUNCII - 1MAI MUNCITORESC. Arşită şi marşuri kilometrice sub ochiul vigilent al partidului. Vezi defilările comuniste | VIDEOVIDEO 1VIDEO 2VIDEO 3

ZIUA MUNCII a fost importată, în România, de regele Carol I, în 1890. Atunci a fost serbată pentru prima dată ziua de 1 Mai.

CITIŢI ŞI:PRIME DE PAŞTI în presa românească: „Ai innebunit?!”

Era comunistă, a exploatat propagandistic valenţele acestei zile, iar atmosfera festivă de ZIUA MUNCII oferea ocazia de a se mulţumi "bravilor conducători" pentru liniştea şi bunăstarea oferită. Fireşte, toată lumea participa, oamenii de la sate şi din oraşe erau scoşi cu forţa din case pentru a-şi exprima "recunoştinţa" faţă de "marele erou", Gheorghe Gheorghiu Dej şi apoi Nicolae Ceauşescu.

Ca orice sărbătoare cu cântec, fondul muzical nu era deloc un aspect deloc de neglijat. Astfel, compozitia lui Ciprian Porumbescu a fost confiscateă de vechiul regim pentru a servi drept pretext muzical zilei celor ce muncesc. Astfel şi-a pierdut semnificaţia originală. Cu toţii ştim a fredona "1 mai muncitoresc", dar numai la Ciprian Porumbescu nu ne mai gândim când facem asta.

Cu o tradiţie de mai bine de un secol (1889) şi cu origini americane (greva muncitorilor din Chicago), ZIUA MUNCII este