Cine a spus că epigrama-i gen minor în landul genurilor literare cu ştaif care-şi vor fi câştigat în vreme drept de cetate în lumea cuvântului, cu siguranţă n-a ştiut ce spune. Spiriduşul acesta – numai spirit! – a dovedit că nimic din ce înseamnă creaţie literară nu i-a rămas străin. A luat din dramă lacrima şi a inventat râsul cu lacrimi. De la comedie a împrumutat hohotul de râs şi a remodelat surâsul. Din tragedie n-a luat nimic, a preferat s-o ignore cu superbie, dându-i morţii cu tifla. Iată însă că sprinţara epigramă prinde să atace cu dezinvoltură şi absurdul, acela ridicat „pe culmile disperării“ de Urmuz, Ionesco, Tzara, Cioran. La o întâlnire de la Chişinău a epigramiştilor, George Corbu – mai marele în Uniunea Epigramiştilor din România, poet de aleasă stirpe, în al cărui vers profunzimea şi scânteierea se îmbină cu graţie, a prezentat creaţii din volumul în curs de apariţie „Corbigrame III“, pe care acad. Mihai Cimpoi le-a catalogat drept „premieră universală basarabeană“. „Când cântăreaţă-i Mona Lisa,/Parisu-i ca şi dânsa, chel/Iar Tanti Sena i Publicitate nterzis-a/Mustaţa Turnului Eiffel“. Cine şi-ar imagina-o pe enigmatica Gioconda, pe Mona Lisa de al cărei surâs doar Leonardo ar fi putut da seama, devenită star pe marea scenă a Parisului, interpretând „La Cantatrice chauve“ în vreme ce Sena, o „tanti“ leneşă şi nepăsătoare, îşi urmează curgerea spre largul apelor din larguri pe sub Podul Mirabeau. Şi tot ea, ofuscându-se şi interzicând cu severitate „mustaţa Turnului Eiffel“. Cei care vor fi trecut pe la orele de franceză, îşi mai amintesc poate că La Tour (Eiffel), de atâta admirare a celor care fac le tour (al lumii sau al grădinii părinteşti), are cochetărie şi, prin urmare, nu poate fi decât de genul feminin. Tot în absurd se înscrie şi politica europeană: „Ce-au avut de zis au scris/Platon şi Aristotel –/Foaie verde de Paris/C