Trei tineri au au fost reţinuţi marţi seară şi urmează a fi prezentaţi astăzi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzaţi că au introdus pe piaţa din Suceava mii de euro contrafăcuţi, bancnote în cupiură de 50 şi 100 de euro.
Cei trei, Gheorghiţă Stănescu (28 de ani), din comuna Bosanci, Nicanor Stănescu (24 de ani), din Vereşti, şi Dorel Stănescu (31 de ani), din comuna Salcea, au fost săltaţi de acasă de ofiţeri din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate în urma unor percheziţii domiciliare.
Până în prezent, s-a stabilit că cei trei -se arată într-un comunicat al BCCO Suceava -"au deţinut şi pus în circulaţie pe raza judeţului Suceava, în perioada martie-aprilie 2013 suma de 1150 euro în bancnote contrafăcute, înşelând un număr de trei persoane de la care au achiziţionat bunuri sau la care au făcut schimb valutar".
Surse apropiate anchetatorilor mărturisesc că există indicii că afacerile cu euro falşi a celor trei se derulau de mai multă vreme, necunoscându-se cu exactitate câte bancnote contrafăcute au mai fost introduse în circulaţie.
Din câte se pare, euro falşi erau procuraţi de undeva de prin Botoşani, fiind contrafăcuţi în afara României, cel mai probabil Italia.