IAŞI. Grupul de iniţiativă civică «Iaşul iubeşte teii» solicită dezbatere publică pe tema defrişărilor masive din zona Teatrului Naţional, în zona parcului respectiv urmând a fi amenajată o parcare subterană.
Potrivit iniţiatorilor grupului, proiectul votat ieri de consilierii locali nu conţine un studiu de circulaţie în zonă, care să conţină străzile destinaţiei circulaţiei, precum şi străzile destinate exclusiv pietonilor.
„Votarea realizării unei parcări subterane pe poziţia unui spaţiu verde viu este doar un gest pripit, cu potenţiale complicaţii pe termen lung în ceea ce priveşte soluţionarea unor probleme de dezvoltare a oraşului. Deşi proiectul a fost discutat in cadrul Ordinului Arhitectilor Iasi nu s-a emis încă o confirmare a acestuia de către breaslă, întrucât arhitecţii prezenţi au ridicat o serie de probleme legate de oportunitatea acestei parcări şi a soluţiilor de arhitectură implicate”, se arată într-un comunicat al grupului Iaşul iubeşte teii.
În plus, terenul dintre Teatru şi Mitropolie are nivelul apei foarte ridicat, ceea ce presupune lucrări tehnice costisitoare.
Grupul “Iaşul iubeşte teii” îşi manifestă dezacordul faţă de modul în care autorităţile locale tratează un proiect de mare relevanţă pentru Iaşi şi pentru modul în care se cheltuie bugetul comunităţii.
IAŞI. Grupul de iniţiativă civică «Iaşul iubeşte teii» solicită dezbatere publică pe tema defrişărilor masive din zona Teatrului Naţional, în zona parcului respectiv urmând a fi amenajată o parcare subterană.
Potrivit iniţiatorilor grupului, proiectul votat ieri de consilierii locali nu conţine un studiu de circulaţie în zonă, care să conţină străzile destinaţiei circulaţiei, precum şi străzile destinate exclusiv pietonilor.
„Votarea realizării unei parcări subterane pe poziţia unui spaţiu verde viu este doar un gest pripit, cu potenţiale complicaţii