„Aflată într-o permanentă cursă contracronometru cu explozia de date informaţionale în domeniu, imunologia este una din acele discipline ştiinţifice al căror dinamism nu mai trebuie confirmat sau recunoscut. Numeroasele rezultate experimentale, care apar zilnic pe glob, reuşesc cu greu să se concretizeze teoretic, deoarece datele de azi uneori infirmă, alteori limitează sau chiar amputează enunţuri anterioare. De aceea este greu, dar nu imposibil, de acceptat că, cel puţin până în prezent, există puţine teorii care îşi păstrează valoarea de postulat. Spre exemplificare, am ales trei astfel de noţiuni care au rămas valabile într-un «abecedar» sui-generis al imunologiei: • restricţia de histocompatibilitate • celulele imune, care ar putea reacţiona cu propriile componente ale organismului, sunt de regulă eliminate în cursul diferenţieriii în organele limfoide primare •sistemul imun posedă celule specializate în limitarea sau evitarea unor deviaţii de la normal ale reacţiilor de apărare“. Am citat din gândurile acad. Nicolae Cajal, fost preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale, care a acceptat să prefaţeze o primă carte de imunologie pe care – la vremea aceea – mi-am asumat-o. Imunologia a apărut, în fond, odată cu viaţa, când ceva greu de definit în acel moment s-a întâmplat – primul conflict antigenic. Au urmat o serie de evenimente, ce s-au derulat Publicitate după legi proprii şi care, în cele din urmă, au cristalizat principalele domenii de cercetare ale prezentului: imunodeficienţele (primare sau secundare, dar şi ca epifenomen al proliferărilor tumorale), hipersensibilităţile (capul de afiş – alergiile), bolile autoimune şi transplantul. Din păcate, am uitat de prietenii şi aliaţii tradiţionali: infecţioniştii şi epide­mio­logii, de care la începuturi am fost legaţi ombilical (infecţie şi imunitate). Astăzi, ofertele se diversifică în ritm al