Na, ca avem de sarbatorit iarasi 1 Mai muncitoresc. Pentru cei mai in varsta (pe atunci, nu exista nici Google, nici Facebook, nici mama internetului), 1 Mai a fost mereu bucurie de nemunca.

Adica…Pai pe vremea lui Ceasca, lumea abia astepta 1 Mai. Mai ales daca pica la mijlocul saptamanii ( ca acu’). Era o buna ocazie de a “fenta” statul – sportul preferat al romanului anti-sistem in dictatura.

Toata lumea astepta pe-atunci 1 Mai asa cum stam mereu “de sase” sa vina Craciunul, in vremuri de libertate iliesciana.

Istoria cu mici si bere de-acolo vine. Maxima distractie permisa de nea Nicu erau serbarile campenesti, cu mici si bere. Ceva de genul celor organizate inca in judetul “lui Ponta” – Gorjul. Minerii ies si-acum la mici si bere aproape ca pe vremuri.

Sigur, e alta marfa. Ai multe optiuni de produse (atunci aveai de ales intre aceeasi bere, rece sau calda), fata de zilele economiei de piata. Dar in general nu s-a schimbat prea mult pe fond…

Ramane constanta o treaba. Ca si atunci, ca si azi, lumea privea 1 Mai ca o teapa data angajatorului. Atunci, era statul. Acum, tot statul e la putere, asa ca tot teapa e.

Diferenta e ca teapa data statului, prin nemunca de 1 Mai (basca restul zilelor libere, plus Paste etc), loveste acum in buzunarele oricui.

Pe vremea comunismului, nu conta. Toti eram o oala si-un pamant. Dar acum, in economie de piata, macar pe hartie, nemunca angajatilor de la stat ii faulteaza pe toti.

O saptamana libera, in vremuri de foamete internationala, este dovada maxima de iresponsabilitate. Iar asta se intoarce inzecit in spinarea tuturor angajatilor de la stat, care acum nu muncesc, dar maine nu vor avea bani din pricina economiei care sta in vacanta.

Privatii insa, cei casapiti de toate guvernarile, muncesc. Adica, pentru ei, sloganul “1 Mai muncitoresc” este chiar…muncitoresc.

Diferenta