„Un an fără Ion Murariu“ a intitulat curatoarea Paula Manta ofranda de artă din creaţia de peste şaizeci de ani de muncă în faţa şevaletului a pictorului Ion Murariu, mutat sub iarbă în primăvara anului trecut. Galeria Irecson a fost de curând gazda bucuroasă de oaspeţi, când 40 de lucrări – pictură şi acuarelă – au poposit pe simezele de aici. Peisaje, flori, portrete, scene cotidiene – un întreg univers înscris, nu chiar în legile rigide ale construc­ţiei plas­tice, ci mai cu seamă în visarea cu ochii deschişi prin care poetul moldav al culorii, botoşă­neanul Ion M Publicitate orariu a dat chip diafan lumii în­co­n­jurătoare. Calde, tihnite (şi invitând la tihnă), paradisi­ace peisa­jele sale – par limpezi şi transparente chiar când cerul ţine cu greu în cupa-i răsturnată cenuşiul sumbru al norilor. Florile – uimite poate şi ele că nu mai trebuie să asculte de implacabila trecere a anotimpurilor. Portretele – vii mărturii de umbre calde sub chipul martirilor de veacuri. Alegoricele tablouri Monstrul pământului, Aripa morţii, Războiul, Apărătorul păcii sunt tot atâtea demascări ale iraţiunii, un Carnaval al demenţilor căruia artistul pictor îi pune oprelişte La hotare. Nu lipsesc nici obiceiurile de sărbători – Colindul, Cu steaua, Cu capra, dar mai cu seamă reconfigurarea hărţii pământului românesc. E adevărat că într-un pustiu de zăpezi se iţeşte şi un tren al foamei ori ultimul drum – ecou al atâtor sfâşieri îndurate de deportaţii din Basarabia şi Bucovina. Un capitol distinct îl ocupă portretul în arta lui Ion Murariu. Modele i-au fost copii, prieteni, familia, oameni ai cetăţii, artişti, muzicieni, poeţi şi, încadrate în „istorie alegorică“, portretele marilor oameni făuritori de istorie. Peste toate, autoportretul pictorului, şarjă – autoironie – chip desprins din amintitul carnaval al… înţelepţilor: Eu, Ion Împărat (lucrare datată 1970). Cât