În această perioadă poliţiştii sunt, cu precădere, pe traseele turistice din judeţul Tulcea: drumul spre Murighiol, drumul spre IC Brătianu sau cel spre Galaţi, dar şi cele spre mănăstiri sunt pline de echipaje ale poliţiei, spune comisar şef Gheorghe Camburu, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea.
Miercuri dimineaţă, poliţiştii tulceni au acţionat pentru verificarea respectării normelor sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor premergător Sărbătorilor Pascale în mai multe puncte din judeţ (municipiul Tulcea, Nufăru, Babadag, Sulina).
„Au fost efectuate verificări la agenţii economici care desfăşoară activităţi de prelucrare, depozitare, transport şi comercializare de animale vii, ouă, sau alimente de origine animală sub aspectul înregistrării în evidenţele financiar – contabile a cantităţilor de mărfuri şi respectării legislaţiei pe linie sanitar veterinară şi siguranţa alimentelor“, a precizat Daniela Condrea, purtător de cuvânt al IPJ Tulcea.
Un aspect important remarcat de poliţişti a fost fapul că judeţul este tranzitat de mulţi turişti, Poliţia Rutieră fiind prezentă în trafic pentru a supraveghea şi a fluidiza circulaţia pe căile de acces către localităţile cu interes turistic.
După cum a mai precizat şeful Poliţiei Rutiere, Gheorghe Camburu, turiştii, dar şi tulcenii sunt sfătuiţi să circule cu viteza legală. Iar asta nu numai pentru că radarele au împânzit judeţul, ci pentru propria lor protecţie. „În urma unei analize realizate la nivelul primului trimestru din acest an s-a constatat că principala cauză a accidentelor grave este viteza. În primul trimestru au fost aplicate peste 3.000 de amenzi pentru depăşirea vitezei, cu peste 2.000 mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Acum avem echipaje pe drumul spre Nufăru, spre Celic, spre Constabţa