Mitul medieval al lui Don Juan, născocit de obscurul călugăr din Ordinul Milei, Gabriel Téllez, autor dramatic al mai multor autos sacramentales şi a peste 300 de comedii, cu numele de Tirso de Molina, a intrigat, a fascinat, a obsedat lumea literaturii şi morala modernă a Occidentului, propulsând un erou necredincios, seducător, care sfidează societatea şi instituţiile ei, familia, religia, moartea şi chiar pe Dumnezeu. Mitul literar constituindu-se, maşinăria timpului a fost pornită, şi zeci de autori preiau povestea: Lenau, Byron, Mozart, Goldoni, Alexandre Dumas-tatăl, José Zorrilla y Moral, Puşkin, Max Frisch şi chiar Nicolae Breban (într-un roman). Donjuanul român se va numi Rogulski, al lui Mozart (libretul Lorenzo da Ponte) Don Giovanni şi cel mai adesea Don Juan va fi spaniol. Drama „Seducătorul din Sevilla sau Musafirul de Piatră“, publicată în 1627, evocă figura hidalgoului Don Juan Tenorio, care, într-o noapte, la Sevilla, schimbând mantia cu prietenul său, marchizul de la Mota, o seduce pe doña Ana, frumoasa fiică a comandorului de Calatrava Gonzalo de Ulloa, după care îi ucide tatăl în duel. Pe la 1665, Molière, la cererea trupei sale, a abordat şi el subiectul, trezind furia ipocriţilor, care l-au acuzat de necuviinţă, generând astfel un alt scandal, după cel iscat cu piesa „Tartuffe“. „Don Juan“ s-a jucat, cu unele modificări, de 15 ori, cu succese mediocre, după care a fost interzis; Molière deţinea rolul lui Sganarelle, iar La Grange pe cel al lui Don Juan. În 1677, Corneille a publicat o ediţie în versuri a piesei, înlocuind scena finală cu una convenţională (Don Juan se va retrage la mânăstire). Textul integral a fost restabilit de abia în 1819. Povestea manuscriselor lui Molière, comparabilă cu a celor shakespeariene, poartă în sine un mister de nepătruns: nu s-a păstrat nimic scris de mâna lui! Pe scurt, varianta lui Molière: Don