Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omer Tetik, preşedintele Credit Europe Bank, va fi numit director general la Banca Transilvania

Publicat in Adevarul, miercuri 1 mai 2013 ·

Omer Tetik, actualul preşedinte al Credit Europe Bank, va fi numit director general al Băncii Transilvania, post vacant de mai mult de un an, după plecarea lui Robert Rekkers, au declarat mai multe surse bancare, potrivit Mediafax. Tetik şi-a anunţat acţionarii că va înceta colaborarea cu banca începând de la mijlocul lunii mai.

Omer Tetik face parte din conducerea executivă a Credit Europe Bank din 2000, unde a debutat ca şef al Diviziei Trezorerie şi Instituţii Financiare, iar mai apoi a coordonat mai multe departamente inclusiv cele de retail banking, reţea şi carduri. În vârstă de 40 de ani, Tetik a absolvit în 1996 Orta Doğu Teknik Üniversitesi, Facultatea de Economie, specializarea econometrie.

În ianuarie 2012, Robert Rekkers a demisionat din funcţia de director general al Băncii Transilvania şi din cea de membru în Consiliul de Administraţie, după ce a condus banca timp de nouă ani. Rekkers a plecat la grupul Agricover, unde conduce acum Agricover Credit IFN.

BERD este cel mai mare acţionar al băncii, controlând 14,6% din titluri, şi este urmată de Bank of Cyprus, cu 9,9%. Printre acţionarii semnificativi se regăsesc SIF Moldova, preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii, Horia Ciorcilă, şi International Finance Corporation, divizie a Grupului Băncii Mondiale.

Banca Transilvania a înregistrat în primul trimestru un profit net de 84,4 milioane de lei (19,2 milioane de euro), în scădere cu 8% faţă de perioada similară a anului trecut, iar activele totale au crescut cu 2% faţă de finalul anului trecut, la 30,17 miliarde de lei.

Credit Europe Bank este deţinută în proporţie de 94,05% de Credit Europe Bank NV, din Olanda, controlată de grupul Fiba, din Turcia.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 45 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 59 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 22 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 20 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°