Cînd am citit declaraţia domnului Dinu Patriciu referitoare la Banca Naţională a României, mi-am adus aminte de o întîmplare de un umor nebun, pe care am trăit-o mai demult. Mergeam cu maşina pe un drum de ieşire din tîrgul unde locuiesc şi, fără să-mi dau seama – altfel nefiind vitezoman, dimpotrivă –, am apăsat mai tare pe acceleraţie şi am trecut puţin peste viteza legală. Evident că am fost oprit de cunoscuta maşină cu radar din spatele pomului, numai că cei doi miliţieni şi-au dat seama că au de-a face cu un cetăţean onest, care a comis o greşeală de iertat, ca să zic aşa. În dialogul cu mine, au ajuns la concluzia că un simplu avertisment ar fi de ajuns pentru a mă determina ca altă dată să am mai multă grijă şi la modul în care apăs acceleraţia, dar şi să mă uit mai atent în spatele tuturor pomilor aflaţi pe marginea tuturor drumurilor de ieşire din toate oraşele României. Dar să nu deviem. În timp ce îmi scriau procesul-verbal, cei doi au purtat un dialog greu de uitat, hazliu şi în acelaşi timp sinistru, aşa cum sînt multe întîmplări, fapte şi vorbe pe care le auzim şi le vedem zilnic. Unul dintre ei, cel din dreapta, îl ruga pe celălalt ca a doua zi să-l lase pe el şef peste maşina cu instalaţia radar. Uşor surprins, cel de la volan l-a întrebat de ce, iar omul, cu un aer senin, al unei conversaţii normale, i-a răspuns că are nevoie de ceva bani, pentru că în finalul de săptămînă care avea să urmeze, trebuia să meargă la o nuntă... Maşina poliţiei se transformase în maşină de fabricat bani...

Revenind la temă, trebuie să spunem că băncile naţionale au apărut, în istoria economică, în perioada în care se constituiseră deja statele naţionale. Ele au fost şi sînt simboluri ale suveranităţii şi ale independenţei economice, fiind instituţiile chemate să gestioneze cel mai important capitol din viaţa economică a unei naţiuni – moneda. Se discută mult î