Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Congresul IASGO revine la Bucureşti

Publicat in Viata Medicala, miercuri 1 mai 2013 ·

Bucureştiul va deveni, în această toamnă, pentru a doua oară în ultimii şase ani, capitala gastroenterologiei. Prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele congresului IASGO, dezvăluie lista chirurgilor-vedetă invitaţi din străinătate.

Bucureştiul devine din ce în ce mai des, în ultima perioadă, locul unde se întâlnesc cei mai cunoscuţi specialişti din lume, din diferite domenii ale practicii medicale, pentru a dezbate şi a se pune la curent cu toate progresele şi descoperirile recente. Acesta este şi cazul celui de-al 23-lea Congres Mondial al Asociaţiei Internaţionale a Chirurgilor, Gastroenterologilor şi Oncologilor (IASGO), care urmează să aibă loc în această toamnă, în perioada 18–21 septembrie, la Palatul Parlamentului. Despre interesanta agendă a manifestării, în anul aniversării unei jumătăţi de veac de la primul transplant hepatic şi despre dificultăţile organizării la noi a unei reuniuni ştiinţifice mondiale ne vorbeşte prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele congresului IASGO, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“ – partener media principal al reuniunii. – După o serie de peregrinări în Asia şi în nordul Africii, congresul mondial IASGO revine în Europa, la cea de-a 23-a ediţie, care va avea loc la Bucureşti. Ce semnificaţie are acest fapt, în condiţiile în care prestigioasa manifestare va fi pentru a doua oară în ţara noastră? – Nu este foarte obişnuit ca acest congres să se desfăşoare în acelaşi loc la un interval relativ scurt, de numai şase ani. Motivaţia principală a revenirii la noi a fost succesul congresului din 2007, pe care toată lumea l-a apreciat. Pe noi ne bucură acest lucru, dar în acelaşi timp ne şi obligă, mai ales că, în condiţiile actuale de criză economică, este din ce în ce mai greu să organizezi un astfel de eveniment. În plus, nivelul foarte ridicat pe care l-a avut congresul din 2007 ne creează ş

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Oamenii deveniseră cam neliniștiți”. Trump spune de ce a decis pauza de 90 de zile pentru tarifele comerciale

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că a urmărit volatilitatea de pe piața obligațiunilor în ultimele zile, după măsurile tarifare anunțate săptămâna trecută, și a părut să indice că acesta a fost unul dintre factorii care au dus

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum 7 ore
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum 6 ore
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

Emisiunile zilei de joi, 10 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 10 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

VIDEO Călin Georgescu rupe tăcerea despre interviul cu Tucker Carlson, amânat după ce a fost promovat intens de Realitatea Plus. „Toate la timpul lor”

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR, a anunțat miercuri seară că interviul pe care i l-a acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson și care urma să fie difuzat de postul

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 11 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 11 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Reacția MAE după ce Rusia a declarat indezirabili doi diplomați români: „O măsură neîntemeiată”

HotNews acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe a afirmat că decizia autorităților ruse de a declara ca indezirabili doi diplomați români din ambasada de la Moscova este „neîntemeiată”, ținând seama că, anterior, România, a declarat „personae non gratae” doi diplomaț

Rusia „trage” China în războiul său cu Ucraina, acuză Zelenski

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat miercuri Moscova că trage China în războiul său cu Ucraina, după capturarea unor presupuși cetățeni chinezi care luptă în cadrul armatei ruse pe teritoriul ucrainean, relatează AFP. Rușii „trag alte

Vremea

București
acum

joi

2°/14°
vin.

-0°/11°
sâm.

4°/12°
dum.

5°/15°
Iasi
acum

joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

1°/12°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

0°/12°
vin.

-0°/7°
sâm.

3°/9°
dum.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/9°
vin.

-0°/6°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/11°
vin.

1°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°