Atacantul Pandurilor, Cornel Predescu nu uită de trecutul său dinamovist şi pune gând rău liderului Ligii I
Predescu speră să calce rapid pe urmele lui Maxim
Jucătorul „amanetat” ani de zile de Dinamo prin ţară, Cornel Predescu speră să îşi găsească stabilitatea la Târgu Jiu. Pandurii l-a luat gratis, la pachet, în iarnă de la Bistriţa, alături de Anton.
Deşi nu joacă pe acelaşi post, Predescu acoperă în primul „unsprezece” al lui Cristi Pustai absenţa lui Maxim, căruia speră să-i calce pe urme. „Maxim a ajuns în Bundesliga, Nistor este aproape de a se transfera în Spania. Pandurii este deja o echipă europeană prin joc, organizare, condiţii, de ce nu prin valoarea echipei. Suntem uniţi, avem linişte, trebuie doar să fim atenţi încă şase meciuri. Aducem 5-6 mii de spectatori la orice meci, fiindcă jucăm fotbal şi merităm locul doi. Acum ne aşteaptă meciul cu Steaua, pe care sperăm să nu-l pierdem. Eu, unul, îmi doresc foarte mult să câştigăm şi să marchez contra Stelei”, a declarat mijlocaşul crescut în curtea lui Dinamo, acolo unde însă nu se mai gândeşte să revină.
Gol umbrit de accidentare
Primul său gol la Pandurii, marcat luni cu Bistriţa (4-0) a fost senzaţional, dar nu l-a savurat decât 10 minute, fiindcă un clinci nefericit cu Bucur i-a cauzat acestuia o fractură de tibie. „M-am specializat pe goluri frumoase în meciurile Pandurii – Gloria. A fost prima mea reuşită la Pandurii, dar nu am putut-o sărbători, fiindcă a venit acel accident cu Bucur. Îmi pare foarte rău pentru el, nu l-am avut coechipier, dar îl cunosc. Sper să nu fie atât de grav şi să revină rapid, sunt alături de el cu orice are nevoie” , a spus Predescu.
Atacantul Pandurilor, Cornel Predescu nu uită de trecutul său dinamovist şi pune gând rău liderului Ligii I
Predescu speră să calce rapid pe urmele l