Terapia (sau terapeutica) este ramura medicinii care studiază mijloacele şi metodele de tratament al bolilor, deci instrumentele şi modul de lucru folosite în practică. În cursul istoriei societăţii omeneşti, au fost folosite multiple şi variate mijloace şi metode de tratament al bolilor, la început exclusiv empiric, apoi, în măsură mereu mai mare, pe baze ştiinţifice. În secolul XXI, terapia continuă a folosi mijloacele şi metodele empirice, mai ales în unele zone ale lumii şi/sau în unele paturi ale populaţiei, sub forma aşa-ziselor medicini alternative şi complementare. Printre numeroasele mijloace şi metode cunoscute, o utilizare dominantă, în unele zone ale globului, o are terapia cu medicamente sau farmacoterapia. În ultimii 200 de ani, în acest domeniu, s-au înregistrat progrese remarcabile, dar şi erori, acestea din urmă din cauza unor evoluţii întâmplătoare, uneori fără cunoaşterea esenţei sau a cauzelor unor fenomene, alteori din cauza ignorării acestora. O eroare importantă este ignorarea faptului că farmacoterapia înseamnă, în egală măsură, mijloace şi metode de tratament. Mijloacele – instrumentele indispensabile – sunt medicamentele, care trebuie cunoscute sub toate aspectele privind interrelaţiile lor cu organismul. Metodele reprezintă modul de utilizare a medicamentelor, deci farmacoterapia. Această ignorare a determinat existenţa unei situaţii absurde în domeniul medicamentului, pe care lumea medicală şi farmaceutică, dar şi populaţia o suportă ca pe ceva normal.
Alopatia şi homeopatia
De peste 200 de ani, în farmacoterapie există două feluri de medicamente: alopate şi homeopate. Ele sunt expresia unor legi ale naturii şi sunt singurele metode farmacoterapice care pot exista, potrivit acestor legi (legea Arndt-Schulz, fenomenul hormesis). Alopatia este metoda terapeutică bazată pe legea contrariilor şi care folose
