Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au ajuns americanii pe Lună? 10 DOVEZI că totul a fost o MARE FARSĂ

Publicat in Romania Libera, miercuri 1 mai 2013 ·

Din 1969 şi până în prezent, povestea primului om care a ajuns pe Lună, considerat unul dintre cele mai importante realizări ale omenirii, a fost pusă sub semnul teoriei conspiraţiei. Iar motivele sunt lesne de înţeles: Guvernul Statelor Unite voia să învingă Rusia în lupta pentru supremaţia asupra spaţiului.

Sondaje realizate recent au scos la iveală că nici americanii nu sunt prea convinşi că Neil Armstrong a fost primul om care a pus piciorul pe Lună şi sunt suspicioşi în legătură cu verosimilitatea misiunii Apollo 11 din 20 iulie 1969.

Mai exact, potrivit site-ului Listverse.com, 20% dintre americani nu cred că echipajul format din Neil Armstrong (comandant), Edwin Buzz Aldrin (pilotul modulului lunar Eagle) şi Michael Collins (pilotul modulului de serviciu) a ajuns pe Lună. O întrebare nu le dă pace oamenilor: după ce programul Apollo s-a terminat, în anii 1970, de ce nu a mai păşit nimeni pe Lună?

Daţi CLICK pe fotografiile de mai sus ca să aflaţi care sunt dovezile de necontestat că aselenizarea a fost o mare farsă!

TOP 5 cele mai vizualizate galerii foto din luna mai:

1. Sărăcie sau atac la decenţă? Cum arată o călătorie cu avioanele Air Koryo din COREEA DE NORD

2. TOP 10 cele mai OTRĂVITOARE alimente

3. FOTO: Cum arăta COLOSUL M4, cel mai mare bombardier strategic RUSESC construit vreodată

4.Cum a luptat FINLANDA împotriva URSS şi a Germaniei în Al Doilea Război Mondial (vezi FOTO!)

5. FOTO. Transformări UIMITOARE. Vezi cum arătau Brad Pitt, Lady Gaga şi alte vedete la balul de absolvire

Din 1969 şi până în prezent, povestea primului om care a ajuns pe Lună, considerat unul dintre cele mai importante realizări ale omenirii, a fost pusă sub semnul teoriei conspiraţiei. Iar motivele sunt lesne de înţeles: Guvernul Sta

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

REZULTATE BAC 2025. Notele la Bacalaureat, publicate azi pe Hotnews.ro

HotNews acum o ora
Rezultatele la BAC 2025 la probele scrise din cadrul primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat se vor afișa vineri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, scrie Agepres.ro. Notele vor fi afișate până la ora 12

Peste 120 de cetăţeni români din zona de conflict din Orientul Apropiat au fost repatriaţi la cerere de către Guvernul României, transmite premierul interimar Cătălin Predoiu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 120 de cetăţeni români care se aflau în zona de conflict armat din Orientul Apropiat au ajuns, vineri dimineaţă, în România, fiind repatriaţi la cerere de către Guvernul României. Alte 37 de pe

Instanța SUA îi permite lui Trump să păstreze controlul asupra Gărzii Naționale din California

Mediafax acum 29 minute
Un complet de trei judecători din cadrul Curții de Apel a celui de-al 9-lea Circuit al Statelor Unite, cu sediul în San Francisco, a prelungit suspendarea pe care o impusese anterior asupra deciziei din 12 iunie a judecătorului districtual Charles B

Accident tragic în Botoșani cu o ambulanță, pe E85: Doi tineri au murit, iar alte patru persoane au fost rănite

Adevarul acum o ora
Doi tineri și-au pierdut viața și alte patru persoane au fost rănite în noaptea de vineri, 20 iunie, în urma unui accident rutier produs în apropierea localităţii Băluşeni, județul Botoșani, pe E85, după ce un autoturism în care se aflau patru tiner

Performanță pentru UNDER 19! România va juca semifinala în Giulești, după 3-0 cu Danemarca

Gandul acum 8 ore
Reprezentativa U19 a României s-a calificat joi în semifinalele Euro U19, după ce a dispus cu 3-0 de echipa naţională U19 a Danemarcei, în ultimul meci al tricolorilor în grupa A a competiţiei. În celălalt meci al grupei A, Spania a dispus cu 5-0 de

Elevii intră vineri în vacanţa de vară

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Elevii intră vineri în vacanţa de vară, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă ma

Costurile asigurărilor maritime cresc puternic în Orientul Mijlociu, pe fondul conflictului dintre Israel și Iran / Teheranul amenință cu închiderea Strâmtorii Ormuz, unul dintre cele mai sensibile puncte de tranzit pentru aprovizionarea globală cu petrol

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Conflictul tot mai intens dintre Israel şi Iran determină o creştere semnificativă a costurilor de asigurare pentru navele care tranzitează Marea Roşie şi Golful Persic, reflectând o deteriorare acce

Licitaţii - 20 iunie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Societatea Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu – Feldioara S.R.L., cu sediul social în comuna Feldioara, str. Dumbrăvii nr. 1, jud. Braşov, cod de identificare fiscală RO44958790, reia organizarea licitaţiei publice deschisă cu strigare

Anca Dragu a aterizat de urgență la București / SURSE: Urmează să se vadă cu președintele Nicușor Dan

Gandul acum 9 ore
Fostul ministru de Finanțe în cabinetul tehnocrat Cioloș, Anca Dragu, a aterizat în această seară, în jurul orei 20:00, la București cu o cursă aeriană din capitala Republicii Moldova. Sursele Gândul spun că aceasta urmează să se vadă cu Nicușor Dan

George Simion, despre varianta Anca Dragu premier: „Toți parlamentarii AUR vor vota contra. Este ultima dovadă a implicării Franței în anularea alegerilor”

Adevarul acum 8 ore
George Simion, președintele AUR, a anunțat, într-un mesaj postat pe Facebook, că parlamentarii din partidul său vor vota împotriva unui Guvern condus de Anca Dragu, fost senator USR, președinte al Senatului României și actual guvernator al Băncii Na

Vremea

București
acum

20°
vin.

17°/24°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/27°
lun.

18°/31°
Iasi
acum

17°
vin.

16°/24°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/25°
lun.

15°/28°
Constanta
acum

20°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

16°/23°
lun.

17°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/31°
lun.

15°/34°