De la 1 mai, hotelurile şi restaurantele din staţiuni trebuie să fie pregătite pentru a-i primi pe turişti, altfel riscă amenzi. „Litoralul pentru toţi“ va începe imediat după Paşte, iar trenurile către mare au interzis la întârzieri
A venit şi ziua de 1 Mai, ziua în care intrăm oficial în sezonul estival, anul acesta începând cu o minivacanţă pentru majoritatea românilor, dar şi cu ceva mai multă bătaie de cap pentru operatorii din turism.
Primarii staţiunilor de pe litoral, dar şi cei din staţiunile montane au avertizat de mai multe ori că vor aplica amenzi hotelierilor şi celorlalţi operatori din industria ospitalităţii dacă sezonul estival îi va surprinde nepregătiţi.
De cealaltă parte, turiştii care vin spre mare sunt răsfăţaţi cu oferte speciale, plus promisiunea că trenurile CFR Călători nu vor mai avea întârzieri de la Bucureşti la Constanţa.
Cazare pe litoral pentru orice buzunar
Dacă în această minivacanţă ocazionată de „puntea“ 1 Mai-Paşte ofertele hotelierilor au afişat discounturi substanţiale, din 6 mai începe programul „Litoralul pentru toţi“, în cadrul căruia tarifele vor fi menţinute până în 15 iunie la limita minimă posibilă.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), Asociaţia Litoral-Delta Dunării, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi patronatele de pe litoral lansează a XII-a ediţie a programului „Litoralul pentru toţi“, sesiunea de primavară 2013.
În acest an, în cadrul programului sunt afişate pentru prima dată tarife diferenţiate pentru zona de nord (Constanţa, Mamaia, Eforie) faţă de sud (Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche).
Turiştii care aleg nordul litoralului pot beneficia de o opţiune suplimentară, „Litoralul pentru toţi - All Inclusive“, care asigură toate cele trei mese zilnice (servite în reg