Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turismul românesc duce o luptă inegală cu cel bulgăresc din cauza taxelor

Publicat in Capital, miercuri 1 mai 2013 ·

Creșterea numărului de turiști autohtoni pe litoralul românesc la o cifra de 40.000 față de cei 30.000 de turiști din 2012 reprezintă un rezultat slab față de cei peste o sută de mii de turiști bulgari care își petrec această perioadă pe litoralul bulgăresc, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS).

Dacă adăugăm la acest rezultat și zecile de mii de români care au ales să își petreacă mini vacanța în Bulgaria, ajungem la concluzia că turismul românesc duce o luptă inegală cu cel bulgăresc, iar cauza acestui lucru sunt taxele prea mari din sistemul românesc. Problema majoră pentru investitorii în turismul din România o constituie fiscalitatea prohibitivă, respectiv TVA de 24%, impozit pe profit de 16%, impozit pe dividente de 16%. Astfel, la 100 de euro, operatorul din turism român va achita către buget 46,37 euro, în timp ce în Bulgaria un operator în turism achită doar 20% TVA, 10 % impozit pe profit și 10% impozit pe dividente, așadar va da la buget doar 35,20 euro din 100 de euro. La fiecare 100.000 de euro, operatorul bulgar va achita cu 11.170 euro mai puțin decât cel din România. Această diferență se observă imediat din investițiile în personalul de calitate, în varietatea felurilor de mâncare, în sistemul all inclusive, în marketing sau chiar în achiziționarea unor francize importante de lanțuri hoteliere internaționale care se transformă în magnet pentru turiștii străini. Un exemplu în acest sens îl reprezintă lanțul hotelier Sol Melia, prezent în Bulgaria cu un hotel de 5 stele la Nisipurile de aur, cu un hotel de 5 stele la Nessebar, cu alte două hoteluri de 4 stele în aceeași stațiune și cu un hotel de 4 stele la Obzor, locații care atrag turiștii străini prin brand și servicii ireproșabile, potrivit FPTS. Acest model al creșterii valorii litoralului prin captarea de branduri de renume din industria hotelieră mondială poate fi

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 7 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024 vor fi înlocuite, anunţă CIO

News.ro acum 8 ore
„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024, fabricate de Monnaie de Paris, «vor fi înlocuite sistematic», a declarat luni Comitetul Internaţional Olimpic pentru AFP,, după ce site-ul La Lettre a relatat că «peste 100» de medalii au f

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 9 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°