Concertul de lansare a albumului de debut Rezident Ex, Alpha, va avea loc vineri 3 mai la clubul Daos, evenimentul fiind unul îndelung aşteptat de fanii acestui supergrup.
Albumul Alpha a fost pus la cale de un grup de muzicieni adunaţi din cele patru colţuri ale lumii şi a fost mixat tocmai în Statele Unite Ale Americii, de către Chris Graham. Echipa compusă din Tavi Iepan (Hamburg – ex Progresiv TM, Cargo, Flying Wood, Locatarii), Christian Podratzky (Berlin - ex Impact, Pro Musica, Poems for Layla, Abra), Matthias Lange ( Hamburg – ex Metalium, Sinner), Florin Cvaşa (Timişoara – ex Neurotica), Adrian Popescu (Paris – ex Metamorf, Cargo) şi Kempes (ex Cargo) a lansat discul Alpha în data de 1 mai la Bucureşti, urmând ca lansarea timişoreană să se desfăşoare în data de 3 mai. Albumul conţine piesele compuse de Tavi Iepan în perioada Cargo. Unele dintre ele sunt déja hituri, altele sunt piese pe care marele public nu le cunoaşte. Toate au contribuit, atunci când au fost compuse, la cristalizarea unui stil important pentru muzica rock din România şi era firesc ca ele să reprezinte şi pentru Rezident Ex un început de drum. De-aici provine și titlul albumului: Alpha, prima literă a vechiului alfabet grecesc, care simbolizează şi numărul unu. Începutul.
Concertul începe la ora 21 iar accesul la lansarea albumului Alpha se face pe baza unui CD achiziţionat la intrarea în club, care costă 30 lei.
Concertul de lansare a albumului de debut Rezident Ex, Alpha, va avea loc vineri 3 mai la clubul Daos, evenimentul fiind unul îndelung aşteptat de fanii acestui supergrup.
Albumul Alpha a fost pus la cale de un grup de muzicieni adunaţi din cele patru colţuri ale lumii şi a fost mixat tocmai în Statele Unite Ale Americii, de către Chris Graham. Echipa compusă din Tavi Iepan (Hamburg – ex Progresiv TM, Cargo, Flying Wood, Locatarii), Christian Podratzky (B