"Uitaţi că Dumnezeu e drept şi mare, că e şi Postul Paştelui", ne spune doamna Veronica Aneta, mulţumită de decizia de luni a Curţii Constituţionale. Se fac trei ani de când Veronica Aneta, fost medic veterinar din Iaşi, acum ieşită la pensie, se judecă cu "domnul colonel Chirilă", preşedintele asociaţiei de proprietari din blocul de pe strada Arcu, pentru înjurăturile pe care şi le-au adresat pe scara blocului. Atunci, în blocul de pe strada Arcu a plouat cu insulte şi cu calomnii.
În bloc, pe strada Arcu, s-a copt încet-încet, timp de trei ani, un buboi juridic iscat de acest scandal: s-a ajuns la judecată şi mai apoi la Curtea Constituţională, pentru că insultele şi calomniile de pe scara blocului nu mai erau prevăzute în Codul Penal, iar Aneta Veronica şi fiica sa, avocata Oana Dămoc, doreau să fie răzbunate printr-o sancţiune exemplară. Acum, la Curtea Constituţională, doamna Aneta a învins.
O dată cu victoria ei, naţiunea s-a împărţit în pro şi contra, judecătorii se încaieră pe Facebook , blamând sau lăudând întreaga Curte Constituţională că a decis că judecătorii nu se mai pot eschiva în instanţă că insulta şi calomnia nu sunt infracţiuni. Puterile judecătoreşti s-au luat în coarne, Curtea Constituţională fiind acuzată că a ajuns să cenzureze o decizie a instanţei supreme, lucru fără precedent.
Gâlceava celor 50 de miliarde datorie la CET
Înainte de Curtea Constituţională a fost procesul. Înainte de proces - insulta şi calomnia între vecinii vechi, altminteri oameni paşnici. Şi înainte de toate - datoria. În jur de 50 de miliarde de lei vechi datorie la CET lăsată neplătită. Aşa intră în scenă Delia Papară, căsătorită Florian, care administra în 2010 asociaţia de proprietari PT 6 Gară din Iaşi, cu sediul pe Străpungerea Silvestru. Câteva blocuri turn şi 350 de proprietari, majoritatea pensionari.
Trecerea Deliei Florian pri