În pieţele sibiene kilogramul de carne de miel se comercializează la un preţ de 20-24 de lei, producătorii spunând că au fost nevoiţi să lase la preţ pentru a nu rămâne cu marfa nevândută.
”Este slabă vânzarea, degeaba avem marfă bună că lumea nu are bani. Am lasat de la 25 la 22 de lei pentru a nu rămâne cu marfa nevândută. De azi dimineaţă nu am vândut decât cinci miei. Lumea cumpără câte un picior, o jumătate, în funcţie de câţi bani are fiecare. Nu mai merge vânzarea ca in alţi ani când vindeam cu sutele pe zi”, a spus unul dintre producători.
În această perioadă, pentru siguranţa populaţiei, DSVSA atrage atenţia consumatorilor să cumpere doar produse din unităţile autorizate şi să evite comerţul stradal, să verifice cu atenţie marca de carne, etichetele produselor şi condiţiile de depozitare şi, să apeleze la numărul de telefon al D.S.V.S.A.Sibiu 0269- 22.33.14 şi la unităţiile sanitare veterinare din teritoriu, pentru a sesiza nereguli în domeniul igienei şi a siguranţei alimentelor.
De la începutul lunii aprilie, DSVSA a efectuat controalele în judeţul Sibiu la două târguri, trei pieţe volante, 3 unităţi de prelucrare carne, 32 de carmangerii, 4 unităţi de prelucrare lapte, 18 depozite alimentare, 42 laboratoare de cofetărie, patiserie, 38 unităţi de panificaţie, 223 magazine alimentare din zona rurală, 30 unităţi de tip hiper şi supermarket, 56 restaurante şi pensiuni, 42 unităţi specializate cu produse alimentare de origine nonanimală (legume, fructe, paste făinoase, conserve diferite, băuturi, etc.) şi controale zilnice în toate pieţele agroalimentare de pe raza judeţului, însumând 495 de obiective.
Au fost examinate în laborator 877 probe microbiologic şi 161 probe fizico- chimic recoltate din materii prime şi produse alimentare finite şi 94 teste de sanitaţie pentru verificarea eficienţei dezinfecţiei î