Numeroşi clujeni au ales să petreacă ziua de 1 Mai ca în fiecare an, la pădure, cu prietenii sau familia, pădurea de la Sfântul Ion, sau de pe locaţia fostului poligon, din zonă, fiind între destinaţiile preferate. Unii dintre oameni şi-ar dori ca zonele de campare să fie amenajate corespunzator, cu mai multe pubele, grupuri sanitare, mai multe spaţii de grătar şi oameni de ordine care să îi mai tempereze pe teribilişti.
"A venit cineva cu o maşină roşie, a făcut vreo cinci drifturi de ne-a ascuns în praf şi pe când oamenii s-au ridicat să vocifereze a plecat, Dacă era un poliţist comunitar prezent putea să îi ia la întrebări. O astfel de scenă îţi strică toată ieşirea", povesteste Vasile, un bărbat ieşit de 1 Mai, alături de prieteni şi familie la verde, în zona fostului poligon de lângă pădurea "Sfântul Ion".
Câteva sute de persoane s-au răsfirat mirecuri la prânz pe platoul verde gândit de autorităţile din Cluj ca zonă specială de petrecere a timpului liber, cu porţi de fotbal, mese pentru grătar şi pubele, respectiv grupuri sociale ecologice, destul de puţine după unii.
"Drumul e dezastru, dacă s-ar repara s-ar putea organiza şi concerte. Dacă veniţi peste zece ani cred că tot aşa îl găsiţi", spune un bărbat, care încinge focul, alături de prieteni, pe una din mesele de grătar amenajate de autorităţi.
Unii sunt nemulţumiţi că doar câteva astfel de dotări există: "Pot vedea la altcineva carne care nu îmi place cum arată şi sunt nevoit să prăjesc după. Nu mi se pare bine, ar trebui mai multe campinguri", adaugă Vasile.
La faţa locului au fost prezenti şi câteva zeci de tineri echipaţi cu tricouri cu însemnele "Tineretul Democrat Liberal" în încercarea de a muta zona de petrecere a timpului liber din "Sfântul Ion" în această locaţie, semnalizată de altfel şi de la drum, cu indicaţia "spre camping".
Pădurea "Sfântul Ion" a rămas to