De Paşti este bine să gustăm cate puţin din fiecare, dar fără excese Trecerea de la alimentaţia de post la cea pascală trebuie să se facă treptat
Aveţi grijă ce şi mai ales cat mancaţi în aceste zile! Specialiştii vin cu o serie de recomandări privind consumul de alimente în perioada Sărbătorilor de Paşte. Recomandările medicilor se îndreaptă, în special, către persoanele care au postit. “Astfel, reluarea unei alimentaţii bogate în grăsimi, produse din carne tocată sau prăjeli poate cauza de cele mai multe ori probleme digestive. Această alimentaţie trebuie evitată, pe cât posibil, şi de persoanele care suferă de afecţiuni difestive, respectiv gastrită sau ulcer, afecţiuni hepatice sau pancreatice. Bolnavii care suferă de diabet nu trebuie să întrerupă tratamentul indicat de doctori, iar printre alimentele pe care ar trebui să le ocolească şi cei care au probleme cu inima se numără cele bogate în grăsimi sau sărate”, recomandă doctorii din Ministerul Sănătăţii. În această perioadă sunt recomandate consumul moderat de alimente tradiţionale pe bază de miel, mai ales persoanelor care au ţinut post. Foarte important, carnea şi preparatele din carne de miel trebuie achiziţionate de la comercianţi autorizaţi care pot certifica controlul sanitar al produselor. Pentru a menţine o dietă echilibrată includeţi în alimentaţie cereale, legume, fructe şi produse lactate. Se recomandă, de asemenea, evitarea consumului excesiv de alcool. “Având în vedere zilele libere din perioada vacanţei de Paşte, pe lângă o alimentaţie corectă, recomandăm şi o hidratare corectă şi activitate fizică corespunzătoare”, recomandă medicii. (Raluca MANOLACHE)
De Paşti este bine să gustăm cate puţin din fiecare, dar fără excese Trecerea de la alimentaţia de post la cea pascală trebuie să se facă treptat
Aveţi grijă ce şi mai ales cat mancaţi în aceste zile! Specialiştii vin c