Consilierii locali din Ploieşti au prelungit gratuitatea acordată pensionarilor din oraş, de a circula cu autobuzele şi tramvaiele Regiei Autonome de Transport Public, chiar dacă au venituri de 3.000 de lei
Potrivit hotărârii de Consiliu Local de la sfârşitul lunii aprilie, femeile cu vârsta de peste 65 de ani şi bărbaţii cu vârsta de peste 70 de ani, care nu au venituri, precum şi pensionarii, indiferent de vârstă, şi cu venituri lunare de până la 3000 lei, inclusiv, vor putea circula, în continuare, gratuit, cu mijloacele RATP Ploieşti.
Gratuitatea se acordă în baza unei legitimaţii de călătorie sub forma unei autorizaţii nominale gratuite de transport, valabile pe toate mijloacele de transport în comun.
Valoarea unei autorizaţii nominale gratuite de transport reprezintă echivalentul valorii unui abonament pe un traseu, inclusiv TVA, practicat de către RATP Ploieşti şi este decontat din bugetul local.
Carduri pentru pensionari până la sfârşitul anului
Hotărârea a iscat discuţii în sensul că unii dintre consilierii locali au vrut să reducă limita veniturilor luate în calcul, de la 3.000 la 1.500 de lei, dar, într-un final, proiectul a trecut în condiţiile oricum valabile şi până acum.
Consilierii locali au obţinut însă promisiunea ca, până la sfârşitul anului, pensionarii din oraş să primească nişte carduri pe care să le folosească pentru validarea călătoriilor efectuate cu mijloacele de transport în comun. Se doreşte, astfel, o „numărare“ cât mai exactă a pensionarilor care folosesc efectiv abonamentele gratuite eliberate de RATP Ploieşti şi o reducere a subvenţiilor acordate din bugetul local către regie pentru abonamentele pensionarilor.
Potrivit primarului Iulian Bădescu, din cei 63.000 de pensionari care primesc aceste abonamente, doar aproximativ 32.000 le folosesc efectiv, ceea ce înseamnă că decontarea subvenţiei pe