Ei, aceşti Oameni Mari, sunt o răsplată pentru noi, jurnaliştii, care avem privilegiul să-i întâlnim de-a lungul carierei, să le ascultăm pe viu poveştile impresionante, să le imortalizăm chipurile de legendă... După interminabile războaie politice, declaraţii tâmpite, investigaţii epuizante ignorate de cei vizaţi, cu care ne umplem timpul, din obligaţie, zi de zi, o oră la sfat cu un Om Mare este ca o ploaie de vară într-o zi cu arşiţă...
Moldova stagnează la capitolul libertatea presei, ne anunţă Freedom House. Împărţim „onorabilele“ locuri 112-117 cu Bangladesh, Columbia, Kenya, Liban şi Malawi într-un top ce include 197 de ţări. Exotică „gaşcă“. Suntem mult prea departe de Mauritius, ce încheie şirul fericitelor ţări cu presă liberă, dar ne bucurăm că am rămas, totuşi, în marea familie a celor 70 de state cu presă parţial liberă.
Măcar atâta consolare să avem: că nu suntem în compania Coreei de Nord, alături de câteva dintre fostele noastre „republici-surori“: Rusia, Belarus, Azerbaidjan, Uzbekistan, Turkmenistan şi Armenia, în care presa nu e liberă, după cum constată Freedom House.
E adevărat că anul viitor tabloul ar putea arăta mult mai trist, prin „strădania“ unor politicieni democraţi, cărora de la o vreme li se pare că jurnaliştii din Republica Moldova au prea multă libertate şi că ar cam trebui băgaţi din când în când la răcoare pentru că îi deranjează pe ei, inestimabilii, cu critici, dezvăluiri şi adevăruri incomode...
Acest text s-a dorit a fi despre libertatea presei, dar ceva nu se leagă. Mi-e lehamite, am impresia că repet an de an, fără rost, aceleaşi lucruri. Pot să public editorialul din 3 mai 2012, pentru că nimic nu s-a schimbat de atunci, în bine am în vedere. Avem aceeaşi libertate iluzorie de a lătra cât vrem, fără ca cineva să ne ia în seamă. Poate doar liderul liberal Mihai Ghimpu să ne mai întrebe, nervos: „
