Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au prins CRAPI uriași cu telecomanda. Un mod de pescuit care lasă mască pe cei mai experimentați pescari

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 2 mai 2013 · ·

Să laşi distracţia pentru un pescuit nu este greu dacă eşti un împătimit al firului întins. Mulţi români, însă, le-au făcut pe amândouă şi au ales să îşi petreacă Ziua Muncii pe malul unei ape. Nu puţini au şi prins ceva peşte şi au sărbătorit, în felul lor, ziua de 1 Mai. Cei mai cu dare de mână, au folosit vaporaşul. În timp ce ei chefuiau pe mal, ambarcaţiunea acţionată cu telecomandă, le ducea momeala „în gura peştelui”.

1 /.

Lume multă pe malul lacurilor de la binecunoscuta fermă Butimanu, situată în comuna cu acelaşi nume, aflată la câţiva kilometri de Bucureşti. Şapte iazuri i-au „momit” pe pescari cu peşte de tot soiul.

„Avem cam tot ce creşte în lacuri: crap, ştiucă, caras...”, se mândreşte unul dintre cei care administrează bălţile. Grupuri de prieteni sau cupluri, majoritatea „de la oraş”, aveau întinse câte şase-opt lansete. Pe cei mai mulţi îi interesa să prindă peşte. Erau, însă, şi unii care „încântau” urechile peştilor cu Guţă sau Adi Minune. Manelele, deranjante pentru ceilalţi, aveau darul de a-i binedispune pe chefliii care „luaseră apă de foc” la bord. Dovada: sticlele de bere, vin şi tărie şi dansurile din buric.

Prietenul la baltă se cunoaşte

Pe unul dintre maluri, Alin Sima, un tânăr de 29 de ani, din Târgovişte, îşi aranja uneltele de pescuit. Venise de curând cu doi prieteni: Sorin Stanciu, de 33 de ani, şi Leonas Anghelescu, de 40 de ani. Primul e din Pucioasa, iar al doilea din Târgovişte. În timp ce Alin şi Sorin „scrutau” luciul apei, Leonas prepara momeala. Avea „mămăligă cu arome”. Ca să îmbie crapul la ac, „bucătarul de baltă” frământa tradiţionala mămăligă cu apă din lac. Îi adăuga, ca şi ingrediente, arome de vanilie sau de crap roşu. „E o reţetă pe care o folosim noi. Pe lângă boabele de porumb”, explică cel mai vârstnic dintre prietenii-pescari. „Reţeta secretă” le-a adus satisfacţii împătimiţi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 29 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 19 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum o ora
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°