La editura Humanitas a apărut, de curînd, o antologie a „celor mai frumoase povestiri“ din Vechiul Testament. Cititorul autohton se poate socoti norocos. Ţine în mînă un volum alcătuit de două mari profesioniste. Doamnele Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu sînt o garanţie de infailibilitate filologică, de competenţă biblistică, de inteligenţă, eleganţă şi sensibilitate. Selecţia textelor, traducerea lor, notele introductive şi ţinuta generală a întregului constituie un dar preţios, delectabil şi modelator, potrivit pentru toate vîrstele.

DE ACELASI AUTOR Din nou despre colectivism Note, stări, zile Înapoi la colectivism? Portretul artistului la senectute (şi dincolo de ea) Ni se dau de citit marile episoade narative ale unui text, pe care trei religii impunătoare ale umanităţii (aşa-numitele „religii ale cărţii“, monoteismele „abrahamice“) l-au asumat ca text sacru: Vechiul Testament. Şi spaţiul creştin, şi cel iudaic, şi cel musulman includ, ca pe o temelie, substanţa epică a acestui străvechi monument religios. Avem de-a face cu un amplu inventar de referinţe istorice, mitologice şi simbolice, fără de care parcursul spiritual al lumii noastre nu poate fi înţeles. Sînt referinţe care au pătruns atît de adînc în fibra intimă a creativităţii universale, încît au devenit un fel de „locuri comune“, pe care mulţi le invocă „din auzite“, fără a le mai localiza în chip riguros. Tot omul cît de cît cultivat (sau cît de cît „dus la biserică“, indiferent de gradul lui de instrucţie) ştie cîte ceva despre Adam şi Eva, despre Cain şi Abel, despre Turnul Babel, Arca lui Noe, Sodoma şi Gomora, Samson şi Dalila, David şi Goliat, Viţelul de Aur, regina din Saba, Estera, Iosif şi fraţii săi etc. Nici istoria generală a artei, nici istoria literaturii mondiale, nici exegeza teologică, nici istoria filozofiei nu se pot dispensa de materia acestor legende fondatoare, d