Dacă nu pot veni acasă de nici măcar de sărbători, gorjenii plecaţi peste hotare primesc pachete de la familiile rămase în ţară. Zilnic microbuzele care pleacă în diferite ţări din Uniunea Europeană sunt încărcate cu pachete pentru cei plecaţi departe, să simtă şi ei ca vin Paştele. Din bagaje nu lipsesc produsele tradiţionale gorjeneşti care se vor regăsi pe masa de Paște a celor aflaţi departe de casă.
În această perioadă zeci de gorjeni merg zilnic în autogara de unde pleacă microbuzele peste hotare. Nu vor să plece în străinătate, ci să trimită pachete rudelor aflate departe de casă. Pentru că nu au putut ajunge acasă de sărbători, familiile celor plecaţi la muncă în Grecia, Spania, Italia, Germania, Portugalia şi Franţa s-au gândit că vine şi al ei Paştele şi le trimit produse tradiţionale. Aşa că şi în străinătate Paştele se va petrece gorjeneşte. „Nu am putut să nu trimit pachet copiilor mei plecaţi în străinătate la muncă. Fiul meu e plecat de ani buni cu soţia în Germania, pentru că aici nu au avut ce face. Ei nu vin acasă decât în august, când au concediu. Mi-ar fi plăcut să-i am acasă de Paște, dar nu se poate. Le trimit şi eu pachete ca să simtă că vin sărbători şi la ei, că sunt singuri prin lume. Le-am trimis ouă roşii, carne de miel, carne de curcan, drob, cozonac, pască, hrean că fiului meu îi place să mănânce cu carne de miel, vin şi ce am mai avut şi eu pe acasă. Sper să ajungă cu bine pachetul la el”, povesteşte Rodica Enache, din Târgu Jiu.
Dacă nu pot veni acasă de nici măcar de sărbători, gorjenii plecaţi peste hotare primesc pachete de la familiile rămase în ţară. Zilnic microbuzele care pleacă în diferite ţări din Uniunea Europeană sunt încărcate cu pachete pentru cei plecaţi departe, să simtă şi ei ca vin Paştele. Din bagaje nu lipsesc produsele tradiţionale gorjeneşti care se vor regăsi pe masa de Paște a celor aflaţi departe