Zece ansambluri şi 11 solişti, câştigători la ediţia a XVIII-a a Festivalului municipal de cântec popular pascal „Pentru tine, Doamne“, vor cânta astăzi în curtea bisericii „Sfântul Dumitru“ din Capitală.
Cele 22 de colective şi 26 de interpreţi care au participat la concurs au fost evaluate de un juriu format din muzicologii Andrei Tămăzlâcaru şi Victor Ghilaş de la Academia de Ştiinţe a Moldovei şi doctorul în muzicologie Vasile Chiseliţă. Repertoriul nou, măiestria artistică, ţinuta scenică şi profesionalismul sunt criteriile de care au ţinut cont specialiştii.
„Scopul nostru constă în propagarea genului colindului popular între tineri. Este important ca aceştia să nu uite tradiţiile şi să transmită mai departe valorile naţionale“, a explicat Nicolae Gribincea, şeful Secţiei cultură, tineret şi sport a Preturii sectorului Botanica.
Printre laureaţi este şi ansamblul folcloric „Basarabencele“ de la Şcoala de Arte din satul Ciorescu, municipiul Chişinău. Deşi are doar doi ani, colectivul a participat deja de două ori la festival. „În ansamblu avem zece fete cu care repetăm de trei ori pe săptămână. Muncim asiduu, acesta este singurul nostru secret al succesului. Cântecele pe care le interpretează fetele sunt auzite şi păstrate din străbuni, iar folclorul autentic le cultivă gustul şi le face mai receptive“, spune cu mândrie Emilia Rusu, conducătoarea artistică a ansamblului.
Pentru a se înscrie în concurs, concurenţii trebuiau să respecte limita de vârstă de la 15 la 35 de ani.