Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aradul are străzi de pământ, dar Falcă aruncă şase milioane de euro pentru mansardarea Primăriei

Publicat in Glasul Aradului, joi 2 mai 2013 ·

Leontin Aslău, vicepreşedinte al Partidului Conservator, Filiala Arad, a criticat, în cadrul unei conferinţe de presă, faptul că autorităţile locale cheltuiesc foarte mulţi bani pentru mansardarea Primăriei Arad. Cel vizat de acuzele lui Aslău este primarul Gheorghe Falcă, cel care este dispus să arunce nu mai puţin de şase milioane de euro pentru această lucrare. „M-am uitat la documentaţia care a fost prezentată consilierilor locali pentru acest proiect de mansardare a Primăriei şi am găsit câteva nereguli, bine ascunse toate lucrurile din care se pot scoate bani, probabil pentru campania electorală a PD-L. În proiectul de hotărâre, devenit ulterior hotărâre se specifică faptul că această investiţie va fi finanţată din bugetul general şi din alte surse. Dacă ne ducem la documentele primite de consilieri vedem că suma prevăzută este de 26.829.669 de lei cu tot cu TVA. Aici vom găsi, la capitolul surse de finanţare respectiva valoare de peste 26 de milioane ca provenind de la bugetul local în proporţie de sută la sută şi zero la sută din alte surse. Deci se observă că domnul Falcă ne ia banii în mod clar. El nu se zbate să obţină alte fonduri pentru că acestea sunt verificate de anumite organisme în mod riguros. În Consiliul Local Municipal are toate pârgiile şi poate jongla cu aceste sume după cum îi pofteşte sufletul”, a declarat Leontin Aslău.

Aradul are alte priorităţi

O altă chestiune care ridică semne de întrebare este, afirmă Aslău, dată de faptul că nu este specificată nicio su­pra­faţă pentru aceste lucrări. „Dacă întrebaţi un constructor veţi rămâne uimiţi de câte lucrări sau ce lucrări se pot face cu peste şase milioane de euro”, mai spune Aslău.

Acesta se arată intrigat de faptul că municipiul Arad are încă străzi de pământ, iar Gheorghe Falcă aruncă banii publici în asemenea lucrări de mansardare. Leontin Aslău spune că altele sunt

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum 40 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 3 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum o ora
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum o ora
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum o ora
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Ambulanţă implicată într-un accident grav pe DN 2, în Vrancea: două victime sunt inconştiente

Mediafax acum o ora
Un accident grav a avut loc vineri dimineaţa pe DN2 E85, în Adjud, judeţul Vrancea, între o ambulanţă privată în care se afla un pacient şi o maşină. Au fost implicate şase persoane, patru fiind rănite, din care două sunt încarcerate, inconştiente.

Patru previziuni privind inteligenţa artificială în 2025. Unde va ajunge tehnologia care a cucerit lumea?

Mediafax acum 33 minute
În 2024, nu a existat nimic nou în domeniul inteligenţei artificiale care să egaleze şocul produs de apariţia şi utilizarea ChatGPT, însă îmbunătăţirile pe bandă rulantă ale tehnologiei care a stat la baza succesului OpenAi, au făcut ca domeniul AI

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 3 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°