Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Iowa din Statele Unite a relevat faptul că jocurile video pot fi benefice.
Jocurile video, considerate uneori dăunătoare pentru copii, sunt în schimb benefice pentru persoanele în vârstă de peste 50 de ani, mobilizând şi ameliorând capacităţile cognitive ale acestora, afirmă autorii unui studiu american publicat miercuri.
Cele câteva sute de persoane în vârstă de peste 50 de ani care au fost monitorizate de cercetătorii de la Universitatea Iowa din Statele Unite au prezentat semne de îmbunătăţire a capacităţilor lor cognitive şi o întârziere de câţiva ani a declinului mintal asociat cu bătrâneţea.
Este vorba de cel din urmă dintr-o serie amplă de studii care au vizat înţelegerea motivelor pentru care, atunci când îmbătrânesc, oamenii îşi pierd acele funcţii majore ale creierului care asigură funcţionarea memoriei, a atenţiei, a percepţiei şi a capacităţii de rezolvare a unor probleme.
În acest studiu, 681 de persoane, care aveau o stare bună de sănătate, au fost repartizate în patru grupuri ţintă, în interiorul cărora au fost separate în două subgrupuri: unul pentru persoanele între 50 şi 64 de ani şi altul pentru persoanele de peste 65 de ani.
Un grup trebuia să rezolve cuvinte încrucişate pe computer, celelalte trei, să joace un joc video denumit "Road Tour", care constă în identificarea unui model de automobil afişat pentru scurt timp pe o plăcuţă de înmatriculare. Scopul este de a creşte nivelul de dificultate. La fiecare nivel, viteza creşte, la fel ca numărul elementelor care distrag atenţia, afişate pe ecran.
Indiferent de viteza de pornire a jucătorului, afirmă Fredric Wolinsky, profesor de sănătate publică la Universitatea Iowa, principalul autor al acestui studiu publicat în revista PLOS One, "antrenamentul permite unui jucător să îşi crească viteza cu 70%". @N_P