Prea puţini români mai păstrează tradiţia, pentru că odată cu modernizarea care năvăleşte în vieţile lor, obiceiurile şi datinile vechi se pierd. Ouăle vopsite roşu se transformă în auriu, iar pasca şi cozonacul sunt coapte în cuptoarele supermarketurilor, din cauza lipsei de timp.
În ciuda acestei modernizări care acoperă treptat orice colţişor al ţării, mai există familii care păstrează cu sfinţenie tradiţia, încercând să o conserve şi să o transmită mai departe.
Hoţopilă, familia din Suceava care încondeiază ouă
În Suceava se află o astfel de familie care tot timpul anului lucrează pentru ca odată cu venirea Paştelui să îşi facă cunoscută munca de peste an.
Cele trei membre ale familiei Hoţopilă, mama şi cele două fiice ale sale încondeiază ouă pe care le vând în apropierea Paştelui.
Anişoara Hoţopilă are 14 ani şi este fiica cea mică a familiei, iar anul acesta este pentru prima dată singură la târgul dedicat Paştelui, din Bucureşti. Fata povesteşte că pregătirile pentru Sfânta Sărbătoare a Paştelui sunt constante şi că familia ei nu se opreşte niciodată din decorat ouă. „Mama munceşte tot anul, iar noi o ajutăm de fiecare dată. Eu sunt la început, dar îmi place foarte mult să fac asta” , povesteşte tânără.
Pentru ca modele de pe ouă să iasă impecabil este nevoie de o mână iscusită şi de foarte mult antrenament, pentru că fiecare linie trasată pe suprafaţa oului trebuie să fie perfectă.
Ceara, elementul minune pentru decoraţii
Înainte de a fi decorate, ouăle sunt spălate cu mare grijă, iar apoi sunt găurite cu vârful subţire al unui cui, urmând ca întregul conţinut al oului să fie scos cu ajutorul unei seringi. După ce întregul proces este terminat, coaja oului este unsă, cu grijă, cu ajutorul unui lac, după cum povesteşte fata.
După ce lacul se usucă pe suprafaţa oului, începe migălosul proces de