Calificată în play-offul Ligii I de futsal, echipa Progresul Focşani a făcut un sezon 2012-2013 aproape perfect şi şi-a îndeplinit obiectivul stabilit, prezenţa în primele şase echipe ale ţării. Chiar dacă s-a confruntat la un moment dat cu probleme financiare, iar marea majoritate a părţii financiare a fost asigurată de proiectele de finanţare obţinute de la Primăria şi Consiliul Local Focşani, gruparea de pe Milcov a făcut un pas mare către accederea în semifinalele campionatului.
Cu Elvis Ilaş antrenor principal şi Petrache Gurguiatu în funcţia de director tehnic, Progresul Focşani a încheiat campionatul pe un onorant loc 6 şi a susţinut deja prima manşă a play-offului, pe terenul echipei Smart Ionescu Bucureşti (ocupanta locului 3). Focşănenii s-au autodepăşit şi au câştigat primul meci disputat în Capitală, scor 8-6, după prelungiri şi mai au nevoie de un succes pe 12 mai (Sala Polivalentă, ora 17.00) pentru a ajunge în semifinale.
„Ca în fiecare an competiţional, echipa de futsal a Focşaniului şi-a realizat obiectivul şi s-a calificat în play-off. Acum avem o şansă mare de a pătrunde în careul de aşi al Ligii I, cu condiţia de a câştiga manşa retur cu Smart Bucureşti. În etapa a doua din play-off vom întâlni câştigătoarea dintre Spicom Sf. Gheorghe şi CSM Studenţesc Iaşi, apoi în funcţie de rezultat, vom juca finala mare şi mică a Ligii I. Ambele jocuri se vor disputa la Tg. Mureş. Vrem să ajungem într-o finală şi să aducem la Focşani o medalie pentru a demonstra că avem o echipă valoroasă. Îi felicit pe jucători pentru dăruirea şi modul în care au evoluat pe toată durata sezonului“, a precizat directorul tehnic al echipei Progresul Focşani, Petrache Gurguiatu. Conducerea Progresul Focşani urează Paşte Fericit tuturor celor care sunt aproape de futsalul focşănean.
Lotul echipei Progresul Focşani:
1. B