Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) i-au amendat pe patronii unei sifonării deoarece nu au întreţinut, din punct de vedere igienic, instalaţia şi spaţiul de umplere a sifoanelor. Sancţiunea a fost în valoare de 600 de lei.
Controalele au fost efectuate în cadrul unei acţiuni tematice a Autorităţii Naţionale, în unităţile cu domenii de activitate precum fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice, a altor produse alimentare, precum şi în unităţi de depozitare pentru produse alimentare, seminţe, legume şi fructe. „De asemenea, în cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe, conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control pe anul 2012, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise, precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate”, se arată într-un comunicat de presă al DSVSA.
Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) i-au amendat pe patronii unei sifonării deoarece nu au întreţinut, din punct de vedere igienic, instalaţia şi spaţiul de umplere a sifoanelor. Sancţiunea a fost în valoare de 600 de lei.
Controalele au fost efectuate în cadrul unei acţiuni tematice a Autorităţii Naţionale, în unităţile cu domenii de activitate precum fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice, a altor produse alimentare, precum şi în unităţi de depozitare pentru produse alimentare, seminţe, legume şi fructe. „De asemenea, în cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe, conform procedurilor şi P